Prețul apartamentelor scade din cauza ROBOR
Rata pentru un apartament cumpărat prin Prima Casă a crescut cu mai bine de 300 de lei în ultimul an. Explicaţia? Indicele ROBOR, în funcţie de care se calculează ratele la creditele în lei, s-a triplat. Creşterea se reflectă pe piaţa imobiliară. Preţul apartamentelor începe să scadă şi asta pentru că românii nu se mai încumetă să se împrumute la bănci.
Cât valorează de fapt un apartament de 55 de metri pătrați
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°
Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
Creșterea ROBOR la trei luni a temperat dorinţa românilor de a se împrumuta de la bancă pentru a-şi cumpăra o casă. Indicatorul a crescut de peste trei ori de vara trecută până acum, iar acest avans se vede în ratele lunare. Pentru un credit Prima Casă de 225.000 de lei, luat pe o perioadă pe 30 de ani, rata a crescut cu 324 de lei numai în ultimul an. Efectul se vede pe toată piaţa imobiliară.
„80-90% dintre cereri de pe cartiere sunt cu credite și automat asta îi face să se răzgândească pe absolut toți. Când vezi 3,5 și te gândești că poate ajunge la 4 la%. Absolut toți stau în stand-by, nu mai vor să achiziționeze”, spune Gigi Ștefan, agent imobiliar.
În Cluj-Napoca se vede cel mai bine că preţul locuinţelor îşi temperează creşterea. Prețul mediu pentru un metru pătrat util ajunge până la 1.522 de euro.
„Cele mai costisitoare locuințe sunt cele noi, situate în zone bune. Spre exemplu, prețul unui apartament cu două camere din cartierul Gheorgheni poate să ajungă până la 95.000 de euro”, relatează Mihaela Crețu, jurnalist Digi24.
Totuşi, specialiştii în economie nu văd încă motive de îngrijorare.
„A venit apocalipsa cu ROBOR-ul, cand el a fost 4-5 la sută și n-a murit nimeni, a fost și mai înalt”, spunea la începutul lunii Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.
„În 2013, era ROBOR la 5-6% sau chiar mai mult. El a scăzut continuu până în 2017. La fel ratele se actualizau, avem clienţi care au ajuns la rate cu 40% mai mici decât momentul în care au accesat creditul. Acum evoluţia e în sens invers şi ele cresc proporţional cu creşterea acestui indicator”, spune Anca Bidian, consultant financiar.
Rate mai mari plătesc şi românii care s-au împrumutat în euro, deşi creşterile în acest caz sunt mult sub nivelul celor în lei. Asta pentru că, deşi indicele EURIBOR, folosit pentru actualizarea dobânzilor, nu a avut o evoluţie vizibilă, datornicii depind de cursul de schimb. Anul trecut, în această perioadă, un euro era cotat sub 4,57 lei. Acum, euro se menţine peste pragul de 4,66 lei.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News