Live

Pedeapsă cu închisoarea pentru cei care nu plătesc contribuțiile la stat. Ce spune Eugen Teodorovici, inițiatorul proiectului

Data publicării:
Foto: InquamPhotos /George Călin

Un proiect de lege depus la Senat de Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, prevede pedepse cu închisoarea pentru cei care nu virează la timp contribuțiile reținute din salarii, drepturi de autor și alte venituri. După ce proiectul a fost criticat în mass media, Teodorovici spune că este vorba despre necunoaștere sau rea voință.

Potrivit proiectului depus vineri la Senat, „constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 6 ani reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata, ori, după caz, nereţinerea sau neîncasarea, în cel mult 30 zile de la termenul scadent prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege”.

În anexă se precizează că este vorba, între altele, despre impozitul pe dividende, pe salarii, pensii, arende, activităţi independente, drepturi de proprietate intelectuală, contribuții la asigurările de sănătate.

Într-o postare pe Facebook, acesta spune că proiectul „a stârnit deja, în media, o multitudine de reacţii, chiar dacă multe dintre ele fundamentate pe o insuficientă analiză şi, evident, pe o neînţelegere a textului de lege propus, arătând fie necunoaştere, fie, ceea ce este şi mai grav, rea-voinţă”.

„Propunerea mea vizează un tratament corect şi onest din partea angajatorului faţă de angajat, evitarea oricărei forme de abuz şi nicidecum formule de tipul celor suţinute de către contestatarii acestei măsuri. Propunerea aduce un plus de predictibilitate prin detalierea obligațiilor de reținere sau nereţinere, de încasare sau neîncasare a unor impozite şi contribuţii, ca fapte ce intră în sfera evaziunii fiscale. Măsurile propuse nu doar că vizează protejarea bugetului de stat, dar şi a persoanelor angajate cărora li s-au reţinut impozite şi contribuţii cu diferite destinaţii, ce nu sunt în responsabilitatea lor, dar de plata cărora depinde obţinerea ulterioară a unor drepturi; pentru că sunt drepturi ale oamenilor, cum ar fi cel la pensiei sau la asistenţă medicală, care depind de buna credinţă, seriozitatea şi responsabilitatea angajatorului”, a scris Eugen Teodorovici.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucraina pregătește o lege a demobilizării. În prezent, recruții ucraineni pot reveni în civilie doar dacă sunt răniți pe front

Lovitură pentru Elon Musk. Favoritul său pentru a conduce Senatul SUA a pierdut în fața lui John Thune, un politician cu experiență

Senatul a adoptat legea de achiziţionare a 32 de avioane F-35

Percheziţii de amploare în județul Mureș. Cetăţeni români sunt cercetaţi de autorităţile judiciare din Germania pentru evaziune fiscală

Partenerii noștri