Live

Mihai Tudose vrea să facă șantier naval de stat din Daewoo Mangalia

Data publicării:

Guvernul vrea să ajungă cel mai mare acționar al șantierului naval Daewoo Mangalia.

Premierul Mihai Tudose a declarat, miercuri seară, la un post de televiziune, că Guvernul, prin Ministerul Economiei, vrea să răscumpere acţiuni de la Daewoo Mangalia pentru a deschide un şantier naval al statului unde ar putea fi construite fregate pentru Armată.

Primul ministru, Mihai Tudose, a declarat că a discutat cu ministrul Economiei, Gheorghe Şimon, despre răscumpărarea pachetului majoritar de acţiuni de la Daewoo Mangalia, potrivit News.ro.

”Împreună cu ministrul Economiei, domnul Şimon, am încercat şi se pare că reuşim să răscumpărăm 51% din acţiunile Daewoo la Mangalia. Am constatat într-o zi, împreună cu alte ministere, specialişti, că statul român nu mai ştie decât să vândă. Ne-am descoperit nişte deprinderi, cum poate statul român să cumpere, să avem şi noi un santier naval. Şi vă spun că îl luăm, vom avea un şantier naval al statului”, a declarat primul ministru.

Mihai Tudose a mai spus că la acest şantier naval s-ar putea construi fregate pentru Armată şi chiar s-ar putea face mentenanţa acestora.

”Poate o să facem nişte fregate pentru Armată, să facem şi mentenanţa la ele tot acolo. Poate facem şi noi o bărcuţă, acolo. Nu e posibil ca o ţară cu atâta Dunăre, cu mare, să nu aibă un şantier care să facă o bărcuţă acolo”, a mai declarat Mihai Tudose.

Problema este aceea că Daewoo a semnat o înțelegere de vânzare a pachetului de 51% anul trecut. Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering (DSME) a vândut șantierul naval din Mangalia companiei Damen Shipyards, cel mai mare constructor de nave din Olanda, care deține și șantierul naval din Galați, potrivit Profit.ro. Declarația lui Tudose pot semnifica faptul că statul vrea să răscumpere integral acțiunile olandezilor caz în care devine singurul acționar al șantiuerului, fie vrea să cumpere un pachet infim de acțiuni, în jurul a 2% care să îi asigure însă controlul.

Cotidianul Bursa subliniază și acesta că situația este încurcată. Potrivit lui Florian Marin, liderul Sindicatului Navalistul, lucrurile sunt mult mai complicate, iar o simplă notificare a Guvernului către coreeni nu rezolvă nimic, căci statul ar mai avea de stabilit detaliile tranzacţiei, printre care ce se întâmplă cu datoriile de aproximativ un miliard de euro ale Şantierului Mangalia.    Potrivit sindicalistului, "nehotărârea Guvernului nu face altceva decât să crească gradul de tensiune cu privire la viitorul companiei".    Conform "Monitorul de Galaţi", timp de peste un an, compania sud-coreeană a negociat cu olandezii de la Damen Shipyards Group, acţionarii majoritari ai Şantierului Naval Damen Galaţi, ajungându-se, în final, la un acord pentru vânzarea participaţiei de 51% deţinută la Daewoo Mangalia Heavy Industries, în schimbul sumei de 26 de milioane de dolari, însă, în cazul exercitării dreptului de preemţiune de către statul român, "partea sud-coreeană se vede nevoită să cedeze acţiunile, contra aceleiaşi sume, probabil, statului român".

Șantierele navale deținute de stat nu sunt însă o raritate în Europa. Șantierele Navale din Brăila, orașul de baștină al premierului, și Tulcea au ca acționari compania Vard Norvegia care însă, la rândul ei, are ca acționar majoritar grupul italian Fincantieri, al patrulea constructor mondial de nave, deținut de statul italian.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

300 de angajaţi ai șantierului naval Damen Mangalia vor fi disponibilizați. Reacția sindicatului

VIDEO Primul portavion de drone din Europa, de 100 de milioane de euro, se construiește la Galați. Nu e însă pentru România

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia, proprietara șantierul naval

Olandezii cer falimentul șantierului naval Mangalia, după conflictul dintre statul român și grupul Damen

Partenerii noștri