Live

Datornicii la buget, piese importante în strategia anti-deficit

Data actualizării: Data publicării:

Recuperarea acestora este parte a instrumentelor aflate la dispoziția Guvernului pentru a ține deficitul bugetar pe 2018 sub 3%, spune ministrul de Finanțe.

Contribuabilii persoane fizice au datorii către stat de 14-15 miliarde de lei acumulate în ultimii cinci ani, iar Ministerul Finanţelor vrea să stimuleze achitarea lor anul acesta, a anunţat, marţi, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, la o conferinţă de specialitate.

"Am vorbit de acest lucru la început acestui an când am făcut declaraţia unică şi la acea dată vorbeam de restanţe, de faptul că ANAF nu a trimis în ultimii cinci ani de zile decizii de impunere către anumite categorii de persoane, de contribuabili. Şi atunci e normal ca fiecare să ştie într-un final ce are de dat către stat şi undeva prin toamnă să avem o centralizare a acestor informaţii fiscale pentru care fiecare contribuabil să aibă această imagine. După care e normal, ca şi stat, pentru că ai avut o parte de vină ne-notificând contribuabilul, dar şi contribuabilul trebuia să ştie foarte bine legea şi să plătească faţă de stat, deci undeva la mijloc, să putem propune un mecanism care să încurajeze plata acestor sume în marea lor parte în acest an", a spus Eugen Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a spus că la persoanele fizice datoriile pe ultimii cinci ani se ridică la 14-15 miliarde de lei şi sunt din diferite zone, inclusiv amenzi de circulaţie. Termenul de plată va fi în martie anul viitor însă aceia care vor achita datoriile până la sfârşitul lui 2018 vor beneficia de o reducere a sumei de plată. Valoarea bonusului urmează să fie stabilită în urma analizei structurii datoriei.

"Trebuie să găsim un mecanism ca să stimulăm oamenii şi cei care vor dori să plătească în acest an vor primi această reducere atunci când vor face plăţile", a explicat Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a precizat că recuperarea acestor sume face parte din soluţiile găsite pentru menţinerea deficitului bugetar sub 3% în 2018.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Luptă în instanță pentru zahărul din cafea. Mii de firme s-au trezit cu decizii de impunere, iar unele au dat statul în judecată

Sub 20% dintre cererile de amnistie fiscală au fost aprobate de ANAF. Câți bani a recuperat statul din datoriile vechi

Guvernul a respins toate ofertele băncilor, considerate neacceptabile, la licitația de obligațiuni pentru finanțarea deficitului

Nouă obligație fiscală pentru firmele mici, de la 1 ianuarie

Partenerii noștri