Live

Florin Cîțu, PNL: Guvernul face jonglerii ca să poată plăti pensiile din banii de rezervă

Data actualizării: Data publicării:

Guvernul a dat derogări la legea finanțelor publice astfel încât să poată plăti pensii din Fondul de Rezervă bugetară.

PSD și ALDE calcă în picioare legislaţia din România pentru a putea plăti pensii din Fondul de Rezervă bugetară (FR), a opinat luni, într-o postare pe un site de socializare senatorul PNL, Florin Cîțu.

Banii din FR trebuie cheltuiți doar în concordanță cu prevederile legii finanţelor publice 500/2002, afirmă el. “Conform art. 30 alin.(2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului este destinat pentru finanţarea unor cheltuieli urgenţe sau neprevăzute ale unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, apărute în timpul exerciţiului bugetar, pentru a asigura funcţionarea coerentă a bugetelor acestor ordonatori şi pentru echilibrarea bugetelor locale” explică el.

Ori pensiile nu sunt cheltuieli neprevăzute și urgente căci pot fi prevăzute din timp.

Ca urmare Guvernul a dat o derogare de la legea Finanțelor Publice prin Ordonanța de rectificare numărul 102 din 2018.„Art. 9. – În anul 2018, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi de la prevederile art. 21 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se pot aloca, pe bază de hotărâri ale Guvernului, sume pentru suplimentarea transferurilor din bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat”, spune ordonanța indicată. 

Florin Cîțu cere Curții de Conturi să intervină și chiar să participe la întocmirea unui dosar penal în acest caz pentru a dovedi câ nu este o instituție aservită puterii. 

Precizările au fost făcute după ce vineri, Executivul a decis suplimentarea bugetului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale cu suma totală de 43.236.000 lei din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului pentru anul 2018. Banii vor fi folosiţi pentru plata pensiilor, ajutoarelor de bătrâneţe, precum şi pentru achitarea comisionului poştal aferent drepturilor de asigurări şi asistenţă socială, scrie News.ro.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciucă, despre listele PNL nefinalizate de candidați de parlamentare: „Când e momentul nominalizării, este o efervescenţă mai aparte”

Cîțu, după ruperea Alianței PSD-PNL la București: „E nevoie de un candidat de calibru și de la PNL nu poate fi decât Ciucă”

Cum au crescut acțiunile companiei Gabriel Resources de la începutul lunii februarie

Șefii PNL au discutat despre ieșirea de la guvernare. Blaga: „Se rupe hamul ori moare calul”

Partenerii noștri