Live

Valoarea nu așteaptă vârsta: Fost portar de fotbal ajuns la conducerea Pieței de Energie

Data actualizării: Data publicării:

Un fost fotbalist din Neamţ, judeţul de origine al ministrului Economiei, Dănuţ Andruşcă, a ajuns administrator al OPCOM, controlat de Ministerul Economiei.

Foto: Remus Munteanu a fost și secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sporturilor

Unul dintre cei mai noi administratori ai OPCOM este fiul fostului preşedinte PSD Neamţ, judeţ din care vine şi ministrul PSD al Economiei, Dănuţ Andruşca. Ministerul Economiei controlează Transelectrica, cea care administrează bursa OPCOM. Administratorul proaspăt numit, Remus Munteanu, nu a avut, potrivit CV-ului, tangenţe cu complicatul sistem energetic și regulile pieței de energie. El a fost în trecut, fotbalist la Ceahlăul Piatra Neamţ, potrivit e-nergia.ro.

În data de 3 octombrie a fost operată una dintre ultimele două numiri în Consiliul de Administraţie al OPCOM, Operatorul Comercial al Pieţei de Energie Electrică şi Gaze, potrivit datelor de pe site-ul OPCOM.

La acea dată a fost numit administrator provizoriu Remus Munteanu, cu domiciliul în localitatea Alexandru cel Bun, judeţul Neamţ.

În perioada 1998-2002, a fost fotbalist la FC Ceahlăul Piatra Neamţ, şi din 2002 până în 2007 a fost director al firmei Daria SRL Piatra Neamţ.  Potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe, firma are ca obiect de activitate “repararea echipamentelor electronice şi optice”. Remarcabil este că, anul trecut, compania care a raportat că are un singur angajat a raportat o cifră de afaceri de 281.000 de lei şi un profit net de 136.000 de lei.

Din 2007 şi până în prezent, Remus Munteanu este, potrivit CV-ului, director la SC LRD Company SRL, din localitatea în care îşi are şi domiciliul, Alexandru cel Bun, din judeţul Neamţ. Conform Ministerului de Finanţe, firma, care are ca obiect de activitate “lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor” a înregistrat venituri totale de 309.000 lei în 2017, şi a raportat un profit net de circa 50.600 de lei.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Marcel Ciolacu, reacție în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”

Partenerii noștri