Live

OMV Petrom: Peste 80% din valoarea contractelor de execuţie pentru zăcământul de gaze Neptun Deep a fost atribuită

Data publicării:
OMV Petrom va începe extracția cu ajutorul platformei Transocean Barents. Foto: Profimedia

Peste 80% din acordurile de execuţie necesare realizării proiectului Neptun Deep, de exploatare a zăcământului de gaze naturale din Marea Neagră, au fost atribuite până acum, anunță OMV Petrom.

Compania a semnat un acord cu o valoare estimată de 325 de milioane de euro pentru platforma de foraj semi-submersibilă Transocean Barents, pentru o perioadă minimă de un an şi jumătate. În plus, a fost semnat un contract de aproximativ 140 de milioane de euro cu Halliburton România pentru servicii integrate de foraj, se arată într-un comunicat OMV Petrom, remis marți.

Acestea se adaugă contractului de 1,6 miliarde de euro anunţat anterior cu Saipem pentru instalaţiile offshore, precum şi altor contracte mai mici.

Acordul pentru platforma de foraj semi-submersibilă de generaţia a şasea include echipajul şi serviciile asociate, produsele, echipamentele şi materialele necesare. Transocean Barents este o platformă de foraj de ultimă generaţie, cu un sistem de poziţionare dinamică Clasa 3, ancore şi platforme RAM duale, ceea ce înseamnă că poate funcţiona eficient atât în locaţiile de mică adâncime, cât şi în cele de mare adâncime. Mobilizarea pentru Marea Neagră este programată să înceapă spre sfârşitul anului 2024, iar activităţile de foraj sunt planificate pentru 2025. În total, vor fi forate 10 probe.

Halliburton Energy Services Romania şi Newpark Drilling Fluids Eastern Europe asigură servicii integrate de foraj. Experienţa internaţională şi locală a Halliburton în România va fi utilizată într-o gamă largă de servicii, cum ar fi cimentarea, forajul direcţional şi echiparea sondelor, mai precizează sursa citată.

„Odată cu atribuirea contractelor pentru platforma de foraj şi pentru serviciile integrate de foraj, OMV Petrom a asigurat peste 80% din acordurile de execuţie necesare livrării proiectului Neptun Deep. Lucrăm cu contractori şi furnizori internaţionali de renume, care au abilităţile şi experienţa necesare pentru a livra acest proiect complex. De asemenea, contăm pe experienţa furnizorilor noştri locali, care cunosc specificul mediului românesc, astfel încât să obţinem cele mai bune rezultate posibile pentru proiectul Neptun Deep. Cel mai important obiectiv al nostru este să începem producţia în siguranţă şi cu respectarea bugetului, în 2027, împreună cu partenerul nostru Romgaz şi să sprijinim România în tranziţia sa spre a deveni cel mai mare producător de gaze naturale din UE”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom, potrivit comunicatului.

Primele livrări, în 2027

Cu aceste angajamente recente, OMV Petrom şi Romgaz sunt pe cale să livreze în siguranţă primele cantităţi de gaze naturale din Neptun Deep în 2027, cu respectarea bugetului de până la patru miliarde de euro estimat pentru investiţiile totale.

„Infrastructura necesară pentru dezvoltarea celor două zăcăminte include trei sisteme submarine de producţie, unul pentru Pelican Sud şi două pentru Domino, reţeaua de conducte colectoare asociate, o platformă offshore de gaze naturale situată la mică adâncime, conducta principală de gaze naturale până la ţărm, la Tuzla şi o staţie de măsurare a gazelor naturale. Platforma offshore îşi generează propria energie electrică, funcţionând la cele mai înalte standarde de siguranţă şi protecţie a mediului. Sondele şi zăcămintele vor fi operate de la distanţă, prin intermediul unei replici digitale (Digital Twin). Un aspect-cheie al conceptului de dezvoltare este că energia naturală a rezervorului este utilizată pentru a transporta gazele naturale la ţărm, eliminând necesitatea comprimării acestora. Acest lucru, împreună cu alte caracteristici ale proiectului, asigură menţinerea emisiilor din proiectul Neptune Deep la un nivel minim, semnificativ sub normele industriei”, se menţionează în comunicat.

În luna august a acestui an, compania a semnat un acord cu Saipem S.p.A. şi Saipem România SRL, cu o valoare totală estimată de aproximativ 1,6 miliarde de euro pentru servicii de management, proiectare, achiziţii, fabricare, asamblare, transport maritim, instalare, testare şi punere în funcţiune a instalaţiilor maritime din cadrul proiectului Neptun Deep. În plus, contractul include testarea şi punerea în funcţiune pentru staţia de măsurare a gazelor naturale şi pentru secţiunile de lângă ţărm şi de pe uscat ale conductei de producţie gaze naturale.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tribunalul obligă autorităţile să comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep. Reacția Ministerului Energiei

Platforma de foraj pentru proiectul Neptun Deep a ajuns în România

Greenpeace cere suspendarea Acordului de mediu pentru proiectul Neptun Deep

Fechet, despre activiștii care vor blocarea exploatării zăcămintelor de gaze din Neptun Deep: Nu reprezintă interesele statului român

Partenerii noștri