Live

Video Ministrul Energiei, despre componenta gaze din PNRR: Putem construi 4.000 km de rețea, la care să se racordeze 160.000 de gospodării

Data actualizării: Data publicării:
Conductă de gaze naturale. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat miercuri seară la Digi24 că proiectul de 600 de milioane de euro din PNRR privind extinderea rețelei de gaze este realizabil și a precizat că va merge la Bruxelles pentru a explica datele tehnice. El spune că este vorba de rețele moderne, care să transporte amestec de gaze - gaze naturale și hidrogen.

Proiectul întocmit pentru finanțare prin PNRR prevede construirea unei rețele de gaze ready for hydrogen, cum se constuiesc acum în Europa, a precizat ministrul Energiei. Această rețea va transporta un amestec de gaze - gaze naturale și hidrogen, în proporție de maximum 15%.

"Hidrogenul este considerat la nivel european combustibilul viitorului - este un gaz curat, are emisii zero de CO2, are putere calorică mai mare", a spus Virgil Popescu.

Pentru transportul unui astfel de amestec, trebuie construită o rețea nouă, cele existente neputând să facă acest lucru. De asemenea, România va trebui să producă și hidrogenul care trebuie introdus în amestec.

"600 de milioane de euro, cât avem bugetat (pentru proiectul de gaze - n.r.), înseamnă, pe cost standard, în jur de 4.000 de kilometri de rețea. La această rețea se pot conecta în medie 40 de gospodării pe kilometru, deci în total 160.000 de gospodării la întreaga rețea de 4.000 de kilometri", a explicat ministrul. 

El a precizat că rețeaua nu va interacționa cu cea veche: "Va trebui să demonstrăm că va fi într-o regiune-pilot (...) o regiune în care nu există o devoltare așa de mare a rețelei de gaz".

Viitoarea rețea, care, dacă va fi aprobată, va trebui construită în 5 ani, până în 2026, nu necesită aparate speciale în casele oamenilor.

"Și aragazul poate să ardă și hidrogen", a adăugat Virgil Popescu, arătând că instalația de acasă poate funcționa cu mai multe tipuri de combustibil, dacă se schimbă arzătoarele.

Ministrul a mai afirmat că va merge la Bruxelles pentru a prezenta detaliile tehnice ale proiectului, arătîndu-se convins că va fi aprobat.

Comisia Europeană nu este de acord cu proiectul în valoare de 600 de milioane de euro privind conectarea unor localități la gaze naturale, din Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit ghidului Comisiei Europene privind realizarea PNRR, Comisia a menționat că nu vor fi finanțate proiecte poluante.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nepotul lui Ciolacu vinde firmele de parcuri fotovoltaice după ce a semnat contracte de finanțare PNRR de 84 milioane euro (Hotnews)

Criză de muncitori în construcții. Șantierul unde lucrează oameni din 4 județe, ca să ridice 100 de blocuri cu bani de la UE

Ciolacu îl vede pe Ilie Bolojan ca pe un partener de dialog al PSD, dacă ajunge președinte. Și PNL l-ar vrea premier, după alegeri

Sorin Grindeanu: Nu se va pierde niciun leu la transporturi din PNRR

Partenerii noștri