Live

Germania preia controlul a trei rafinării rusești deținute de compania Rosneft

Data publicării:
Rafinăria Schwedt este a patra ca mărime din Germania. Foto: Profimedia Images

Guvernul german a preluat controlul a trei rafinării deținute de compania petrolieră rusă Rosneft. Mișcarea face parte din eforturile guvernului lui Olaf Scholz de a proteja economia germană de efectele unui embargo la nivelul UE asupra țițeiului rusesc, care va intra în vigoare în decembrie, potrivit Financial Times și Reuters.

Măsura asigură viitorul PCK, o rafinărie deținută de Rosneft în orașul Schwedt, din nord-estul Germaniei, al cărei viitor a fost pus sub semnul întrebării de embargoul petrolier. 

Ministerul Economiei a anunțat într-o declarație că Rosneft Deutschland GmbH și RN Refining & Marketing GmbH vor fi puse sub administrarea Agenției Federale pentru Rețele (BNA). Drept urmare, agenția va controla și acțiunile companiilor în trei rafinării: PCK Schwedt, MiRo și Bayernoil, situate în estul și sudul țării.

Rosneft reprezintă aproximativ 12% din capacitatea Germaniei de rafinare a petrolului, importând petrol din Rusia în fiecare lună în valoare de câteva sute de milioane de euro, a spus ministerul. Acesta a spus că decizia guvernului va ajuta la asigurarea aprovizionării continue cu energie.

Rosneft a precizat anterior că nu intenționează să pună capăt importului de petrol rusesc, în ciuda unui embargo UE care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2023. Eforturile autorităților de a asigura rezerve alternative de petrol pentru rafinărie au fost complicate de faptul că Rosneft este proprietarul majoritar, controlând 54% din acțiuni.

Ministerul a spus că va fi anunțat și un plan pe termen lung pentru viitorul rafinăriei PCK din Schwedt, care are aproximativ 12.000 de angajați.

PCK este principalul furnizor de benzină, motorină, kerosen și păcură pentru Berlin și regiunea înconjurătoare, Brandenburg, și este văzută ca un element esențial al infrastructurii energetice a Germaniei de Est.

Mulți locuitori din Schwedt au început să se teamă pentru viitorul rafinăriei după ce Germania a aderat la embargoul petrolier al UE.

Germania a modificat în august o lege importantă în domeniul energiei, care permite guvernului să plaseze sub tutelă temporară companiile cu „infrastructură critică pentru securitatea aprovizionării Germaniei”. Legea prevedea că, în ultimă instanță, guvernul a fost autorizat să exproprieze astfel de companii.

Decizia de a prelua controlul asupra activelor Rosneft urmează o altă decizie din luna aprilie, când guvernul a plasat Gazprom Germania, filiala germană a exportatorului de gaze controlat de Kremlin, Gazprom, sub tutela BNA.

Editor : Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Fericit după ce a moștenit o sumă mare de bani, un om fără adăpost din Germania s-a îmbătat și a pierdut „averea”. Cum a recuperat-o

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri