Expert în energie, despre OUG: Nu-și mai pune nimeni problema că se vor face investiții în Marea Neagră
Adio investiții pentru resursele naturale din Marea Neagră, preconizează Otilia Nuțu, expert în energie, într-o intervenție telefonică la Digi24. Deja investitorii au amânat luarea unei decizii ca urmare a legii offshore, iar acum acest proiect de OUG anunțat de Eugen Teodorovici „îi va convinge definitiv pe investitori că nu are sens să se uite la România”.
Premieră în România: Luciul apei Mării Negre a fost scos la licitație
Fenomen spectaculos pe litoral. Mii de meduze au invadat Marea Neagră
Cum arată sistemul de avertizare timpurie în caz de tsunami, montat în largul Mării Negre
Experiment: stridii crescute în Marea Neagră
Invazie de alge pe litoral
Aglomerație pe autostrada A2 către mare și pe DN1, Valea Prahovei
Alertă DSP: Apa mării din zona plajelor de la Vadu și Corbu conține cantități mari de E.coli
Plajele de pe litoral, invadate de alge
Alertă pe litoralul Mării Negre
„Vedem că în acest moment s-au prăbușit inclusiv acțiunile la Romgaz și la Petrom pe bursă, ceea ce înseamnă că statul deja a început să piardă bani, pentru că e acționar în cele două companii. Oricum, plafonarea prețului gazelor și pentru energia electrică, unde și acolo se rerglementează piața, e o încălcare a directivelor europene”, a spus Otilia Nuțu, la Digi24.
„Noi am liberalizat piața în așa fel încât oamenii să își poată alege în mod liber furnizorul din piață. Vedem în această ordonanță măsuri care sunt contradictorii. Pe de-o parte, se plafonează prețurile la energie, pe de altă parte, se introduc impozite suplimentare, acel 3% pe veniturile tuturor operatorilor din energie electrică și termică. Deci e foarte greu de calculat cât anume se va traduce în creșteri sau reduceri de prețuri pentru energie”, a explicat ea.
Vedem ce înseamnă lipsa investițiilor în energie: întreruperi
Expertul a atras atenția că „această impredictibilitate va duce la lipsa investițiilor în întregul sector energetic”.
„Și vedem deja ce înseamnă de câțiva ani de zile lipsa investițiilor în rețelele de energie electrică, de exemplu, întreruperi ș.a.m.d.. E de fapt o adunătură de măsuri care au fost făcute fără niciun impact, fără niciun calcul, fără nicio analiză și care vor avea ca efect atât reducerea valorii participațiilor statului în sectorul energetic, cât și reducerea investițiilor”, a adăugat Otilia Nuțu.
„Cred că nu își mai pune nimeni problema, în condițiile în care plafonezi prețul gazelor la 68, în condițiile în care prețul în piața liberă e de 95 iar redevențele se calculează la 115 - prețul din Bursa de la Viena - că se vor face investiții în Marea Neagră. Anul acesta, companiile au anunțat că își vor amâna decizia de investiție pentru anul viitor tocmai pentru că nu puteau să calculeze impactul acelei legi offshore care avea fiscalitatea calculată pe genunchi. Cred că această măsură nouă, fără niciun calcul, îi va convinge definitiv pe investitori că nu are sens să se uite la România”, a mai spus expertul.
„Obiectivele ordonanței sunt foarte contradictorii”
Ea a criticat și lipsa de predictibilitate, prin faptul că ordonanța privind taxarea suplimentară a băncilor, companiilor din energie și telecom „a apărut pe nepusă masă”.
„Nimeni nu a știut ce scrie în ea. Se zvonește de două zile că a apărut această ordonanță iar noi discutăm acum de taxe și impozite care vor fi crescute peste două săptămâni. Deci nimeni nu avea aceste cifre și calcule puse în față. Mai mult decât atât, nu văd nici în spatele acestei ordonanțe o notă de fundamentare, să vedem cu cât anume cresc veniturile statului sau cu cât se reduce inflația. Obiectivele sunt foarte contradictorii. Pe de-o parte, iei măsuri care cresc prețurile precum impozit pe cifra de afaceri, pe de altă parte, vrei să ții prețurile la un nivel reglementat. Deci calculele nu știu unde sunt. În niciun caz nu sunt la nimeni altcineva decât la Ministerul Finanțelor”, a mai spus Otilia Nuțu.
Citește și
Camera de Comerț Americană, apel către Guvern: Opriți asaltul asupra economiei!
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News