Live

Comisia Europeană a aprobat acordul SUA-România, care permite construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă

Data publicării:
Centrala nucleară de la Cernavodă. Foto: Agerpres

Premierul Ludovic Orban a anunțat vineri că acordul interguvernamental dintre SUA și România, în domeniul nuclear civil, a primit acordul Comisiei Europene, ceea ce permite începerea demersurilor pentru construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, potrivit Mediafax.

„Acordul interguvernamental între Statele Unite ale Americii și România în domeniul cooperării nuclear-civil a primit avizul Comisiei Europene, ceea ce înseamnă că prin această avizare putem spune că suntem mai aproape de construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, cu parteneri strategici, Statele Unite, și cu parteneri din UE și suntem foarte fericiți că am primit acest acord din partea Directoratului de Energie al CE, care ne va permite să semnăm acordul în formă definitivă și să pornim toate demersurile pentru construcția reactorului 3 și 4 de la Cernavodă”, a declarat Ludovic Orba, în județul Suceava.

Proiectul de acord interguvernamental pentru cooperare în vederea extinderii și modernizării programului de energie nucleară civilă din România a fost semnat la începutul lunii octombrie de secretarul pentru Energie din SUA, Dan Brouillette, și ministrul român al Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

„Odată executat formal, acest acord istoric va pune bazele pentru ca România să utilizeze expertiza și tehnologia SUA cu o echipă multinațională care construiește unitățile de reactor 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă și unitatea de reactorare a reactorului 1. Acest acord subliniază importanța parteneriatului strategic între Statele Unite și România și angajamentul nostru reciproc pentru securitatea energetică în regiune”, anunțau atunci într-un comunicat comun de presă Secretariatul pentru Energie din SUA și Ministerul Economiei.

Ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, anunța că valoarea proiectului va fi de 8 miliarde de dolari.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

România obține fonduri nerambursabile de la Comisia Europeană pentru proiecte privind tranziția către o energie curată

Apărarea TikTok, după ce Comisia Europeană a anunțat o investigație: „Eliminăm conținutul care încalcă regulile”

Partenerii noștri