Live

El Salvador a devenit prima țară din lume care a adoptat Bitcoin ca mijloc legal de plată

Data publicării:
Rusia ia în considerare să accepte bitcoin ca plată pentru exporturile de petrol și gaze. Foto: GettyImages

El Salvador a aprobat o lege prin care Bitcoin a devenit mijloc legal de plată, alături de dolarul american, moneda oficială a statului sud-american, informează The Independent. El Salvador este prima țară din lume care acordă acest statut criptomonedei Bitcoin.

Legea Bitcoin a fost aprobată de o "supermajoritate" în Congresul țării sud-americane, adunând 62 de voturi din 84 posibile.

Se estimează că aproximativ 70% din cetățenii statului El Salvador nu au acces nici măcar la servicii financiare obișnuite, precum conturi bancare.

Clasificarea Bitcoin drept mijloc de plată înseamnă că această criptomonedă va fi scutită de impozitul pe câștiguri în El Salvador, iar președintele Nayib Bukele speră că această facilitate îi va atrage pe susținătorii criptomonedei în țară.

Criptomoneda ar urma să fie folosită în paralel cu moneda oficială a țării, dolarul american.

Nayib Bukele, președintele din El Salvador spune că adoptarea Bitcoin va face mai ușor transferul de bani din străinătate, de la cetățenii țării care locuiesc acum în afara granițelor țării. „Pe termen scurt, va genera locuri noi de muncă și va ajuta la incluziunea financiară a miilor de locuri de muncă din afara economie formale”, a spus Bukele, care mai este și de părere că adoptarea monedei digitale va duce la o accentuare a investițiilor.

Economia acestei țări este dependentă de remitențe din străinătate, bani trimiși în țară de cetățenii plecați în afară – circa 20% din PIB vine din această sursă. Peste două milioane de cetățeni ai El Salvador locuiesc în afara granițelor țării, dar își mențin legăturile strânse cu țară și trimit, anual, înapoi peste 4 miliarde de dolari.

Prețul Bitcoin a crescut cu 5% după anunțul făcut miercuri.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia folosește bitcoin în comerțul exterior pentru a evita sancțiunile occidentale

20 de ani de închisoare în SUA pentru un român acuzat de atacuri cibernetice în spitale, școli, universități, instituții și companii

Magnații imperiului cripto care ar putea avea câștiguri uriașe în era Trump. „Suntem în pragul unei tranziții globale”

Bitcoin a atins un nou record. Cea mai populară criptomonedă din lume a crescut cu peste 50% de la victoria lui Trump

Partenerii noștri