Live

Tabloul crizei economice, în viziunea șefilor de companii: prețuri mai mari, producție mai mică

Data actualizării: Data publicării:
Managerii români estimează pentru următoarele trei luni o creştere accentuată a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul. Foto: Profimedia Images

Managerii români estimează pentru următoarele trei luni o creştere accentuată a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În cadrul anchetei de conjunctură din luna octombrie 2022, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +1%).

Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de 2% pe total industrie prelucrătoare. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează o creştere accentuată în următoarele trei luni (sold conjunctural +40%).

Potrivit estimărilor din luna octombrie 2022, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni scădere a volumului producţiei (sold conjunctural -18%).

Managerii estimează scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -8%).

În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează o creştere accentuată a acestora (sold conjunctural +45 %). În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni o tendinţă de relativă stabilitate a activităţii economice (sold conjunctural -5%).

Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +14%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni o creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +11%).

Managerii societăţilor comerciale estimează creştere accentuată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +48%).

Potrivit estimărilor din luna octombrie 2022, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte o relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +5%). Se estimează o relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +4%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea o tendinţă de creştere (sold conjunctural +25%).

INS menţionează că soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Turiștii străini au cheltuit în România peste un miliard de euro în 2024

Prețul boabelor de cacao continuă creșterea accelerată. Cât a ajuns să coste o tonă

Țara în care doctorițele și profesoarele sunt obligate să se prostitueze ca să supraviețuiască. „Mă rog zilnic la o cale de salvare”

Partenerii noștri