Live

ROBOR la 3 luni și-a reluat creșterea după ce BNR a majorat dobânda de referință

Data publicării:
Sursa foto: Profimedia Images

ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut vineri la 7,96%, arată datele BNR. Cu o zi în urmă, nivelul era de 7,94%.

Indicele n-a mai fost la acest nivel din data de 26 august, când se afla pe un trend descrescător după ce atinse maximul ultimilor 12 ani și fusese temperat de mesajul guvernatorului BNR Mugur Isărescu. În data de 8 august, ROBOR la 3 luni atingea valoarea de 8,14%.

După această dată, indicele a înregistrat numeroase scăderi mici, însoțite de perioade lungi de stagnare. Astfel, de aproape 2 luni, ROBOR la 3 luni s-a mișcat doar în intervalul 7,90-8%, dând impresia că s-a stabilizat.

Creșterea dobânzii de politică monetară de către BNR, în data de 5 octombrie, a declanșat și creșterea ROBOR. Atunci, dobânda de referință a crescut de la 5,5% la 6,25%. Ulterior, indicele a înregistrat creșteri zilnice.

ROBOR la 3 luni a început anul la valoarea de 3,02%, însă a intrat apoi pe un trend ascedent și a crescut treptat vreme de 8 luni până la 8,14%.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut vineri la 8,12% pe an, iar ROBOR la 12 luni a crescut la 8,26% pe an.

IRCC, reglementat de OUG 19/2019 și folosit pentru creditele de consum acordate după mai 2019, este începând din 30 septembrie la valoarea de 4,06% pe an.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România are cea mai mare inflație din Uniunea Europeană pentru a noua lună la rând

Ministerul Finanţelor a împrumutat azi aproape jumătate de miliard de euro pentru finanțarea deficitului și a datoriei publice

Boloş, despre efectele crizei politice în economie: Băncile nu mai împrumută guvernul. „E o perioadă destul de incertă”

BNR a intervenit cu bani din rezerva valutară pentru a menține euro sub pragul de 5 lei, după primul tur al prezidențialelor

Partenerii noștri