Live

Preţurile alimentelor la nivel global. Zahărul și cerealele s-au ieftit în iunie, costul cărnii și al lactatelor a continuat să crească

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a scăzut în iunie pentru a treia lună consecutiv, dar rămâne aproape de nivelul record din martie, a anunţat, vineri, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), relatează Reuters. Potrivit FAO, preţurile la zahar, ulei vegetal și cereale au fost mai mici luna trecută, în timp ce costul cărnii și al lactatelor a continuat să crească. 

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

În iunie, acest indice a scăzut la 154,2 puncte, faţă de valoarea revizuită de 157,9 puncte atinsă în mai, mai scrie Reuters, citat de Agerpres. În pofida scăderii înregistrate în iunie, acest indice este cu 23,1% mai mare decât în perioada similară din 2021, pe fondul cererii globale solide, a temerilor privind impactul invaziei ruseşti în Ucraina şi al condiţiilor meteo nefavorabile, precum şi al costurilor ridicate cu producţia şi transportul.

"Factorii care au provocat în primul rând nivelul ridicat al preţurilor la nivel global sunt încă în joc", a apreciat economistul şef al FAO, Maximo Torero.

Potrivit FAO, preţurile la cereale au scăzut cu 4,1% luna precedentă, dar încă sunt cu 27,6% mai ridicate decât în iunie 2021. Preţul uleiurilor vegetale calculat de FAO a scăzut cu 7,6% în iunie, comparativ cu mai, în urma majorării producţiei în principalele state producătoare şi a perspectivelor privind creşterea livrărilor din Indonezia.

Şi preţurile mondiale la zahăr au scăzut cu 2,6% în iunie, comparativ cu luna precedentă, creşterea lentă a economiei mondiale afectând cererea. Totuși, potrivit surselor citate, preţurile la carne au urcat cu 1,7% luna precedentă, atingând un nou nivel record, în timp ce preţurile la lactate au crescut cu 4,1% în iunie, comparativ cu mai, mai scriu sursele citate.

Tot vineri, FAO a dat publicităţii şi un set de estimări cu privire la producţia mondială de cereale în 2022. FAO se aşteaptă la o creştere a producţiei globale de cereale până la 2,792 miliarde de tone, faţă de previziunea precedentă, de 2,784 milioane de tone, dar cu 0,6% sub nivelul producţiei mondiale de cereale în 2021.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

SUA s-au opus, prin veto, adoptării unei rezoluții care cerea încetarea focului în Gaza, prezentată în Consiliul de Securitate al ONU

Un convoi umanitar ONU a fost atacat „cu violență” în Fâșia Gaza. Aproape 100 de camioane care transportau alimente au fost jefuite 

„Efectele climei smulg bucăţi din fiecare economie și distrug vieţi”. Avertisment dur la COP29, înainte de reuniunea liderilor G20

Comitet ONU: Metodele de război folosite de Israel în Fâşia Gaza „corespund caracteristicilor unui genocid”

Partenerii noștri