Live

Preţul electricităţii în Spania a ajuns să fie aproape triplu faţă de 2020

Data actualizării: Data publicării:
Preţul mediu pe piaţa angro din Spania a atins un nivelul maxim istoric de 106,74 euro/MWh. Foto: Profimedia Images

Preţul energiei electrice a atins un nou nivel record în Spania. Preţul mediu pe piaţa angro, care determină o bună parte din factura la electricitate, a atins luni nivelul maxim istoric de 106,74 euro/MWh şi este aproape triplu faţă de cel din din august 2020, conform datelor Operatorului Pieţei Iberice de Electricitate (OMIE), informează agenţia EFE.

Creşterea preţului la energia electrică vine după luni cu o tendinţă ascendentă de neoprit, ceea ce s-a repercutat în inflaţie şi în costurile de producţie, într-un moment în care ţara începe să iasă din puternicul regres economic provocat de pandemia de COVID-19.

Creşterea preţului la electricitate pe piaţa angro a suscitat o dezbatere privind funcţionarea acestei pieţe, deoarece sursele cele mai ieftine percep acelaşi preţ ca şi cele mai scumpe, şi este un motiv de confruntări politice, în contextul în care opoziţia conservatoare acuză guvernul că nu face nimic pentru a o frâna, informează Agerpres.

Executivul, condus de socialistul Pedro Sanchez, a aprobat deja o reducere a taxei pe valoare adăugată de la 21 % la 10 % la factura la energie electrică şi suspendarea temporară, în trimestrul al treilea, a impozitului pe producţia de electricitate (7 %), însă preţul rămâne la niveluri neobişnuit de ridicate.

Preţul curentului electric pe piaţa angro, unde producătorii de electricitate vin cu ofertele pentru ziua următoare şi îşi stabilesc preţurile pentru fiecare oră, are o pondere de 24% în factura la energie electrică a consumatorilor care au tarif reglementat, care sunt peste 10 milioane în Spania. Alţi 17 milioane au încheiat un contract cu preţ fix pe tot anul, astfel încât nu sunt afectaţi de aceste scumpiri sau ieftiniri.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Decizia e la UEFA! Ce se întâmplă după ce Dan Șucu a devenit finanțator în Italia și a cumpărat-o pe Genoa

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O mașină Google Maps a surprins un detaliu esențial în cazul unei persoane dispărute din Spania

Fondatorul lanțului de modă Mango a murit după ce-a căzut de pe o stâncă. Miliardarul Isak Andic avea 71 de ani

Noi detalii în cazul românului din Spania acuzat că și-a ucis fosta parteneră într-o mașină, de față cu fiica lor de doi ani

Un român din Spania și-a ucis fosta parteneră în fața copilului lor. După câteva ore, s-a predat la poliție. Cum s-a întâmplat totul

Partenerii noștri