Live

Joe Biden critică planul economic al premierului britanic Liz Truss și spune că nu e îngrijorat de puterea dolarului

Data actualizării: Data publicării:
Președintele SUA, Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Joe Biden a criticat sâmbătă planul economic iniţial al premierului britanic Liz Truss ca fiind o greşeală şi a spus că nu este îngrijorat de forţa dolarului american, scrie Reuters.

Truss l-a concediat vineri pe ministrul său de Finanţe Kwasi Kwarteng şi a renunțat la capitole din pachetul lor economic, după ce a declanşat reacții negative pe piaţa financiară, inclusiv o scădere abruptă a valorii lirei sterline.

Noul ministru de Finanţe al Marii Britanii, Jeremy Hunt, a declarat sâmbătă că unele impozite vor fi mărite, semnalând o nouă schimbare bruscă a politicii din partea premierului Liz Truss, care se luptă să-şi salveze funcţia pe care o deţine de puţin peste o lună.

”Nu am fost singurul care a crezut că este o greşeală. Cred că ideea de a reduce taxele pentru cei super bogaţi într-un moment în care – oricum, doar cred – nu am fost de acord cu politica, dar asta ţine Marii Britanii să emită această judecată, nu eu”, le-a spus Biden reporterilor, referindu-se la programul lui Truss.

Inflaţia ridicată afectează Statele Unite şi ţările din întreaga lume, dar dolarul a crescut în raport cu alte valute.

"Nu sunt îngrijorat de puterea dolarului. Sunt îngrijorat de restul lumii", a spus Biden, care a subliniat că economia SUA este robustă.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Cum au încercat consilierii lui Joe Biden să ascundă declinul mintal al președintelui SUA

Partenerii noștri