Inflaţia în zona euro a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat luna trecută la cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani. Analiştii se aşteaptă ca tendinţa să continue, un motiv de îngrijorare pentru BCE şi investitori, transmite Reuters.
Potrivit unei estimări preliminare publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 3,4% în septembrie, de la un nivel de 3% în august.
Este cel mai ridicat nivel din septembrie 2008 şi depăşeşte cu mult obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE) de 2%.
Analiştii se aşteptau ca rata anuală a inflaţiei să ajungă la 3,3% luna aceasta.
De ce a crescut inflația în zona euro
Creşterea inflaţiei în zona euro în septembrie se explică în principal prin faptul că preţurile la energie au înregistrat o majorare cu două cifre, cu un avans de 17,4%, în timp ce preţurile la bunurile industriale neenergetice au urcat cu 2,1%, cele la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 2,1%, iar preţurile la servicii au crescut cu 1,7%.
Datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a accelerat la 1,9% în septembrie, de la 1,6% în luna precedentă.
De asemenea, un indicator care pe lângă preţurile la energie şi alimente exclude şi preţurile la ţigări, a urcat până la 1,9%, de la 1,6%. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.
Cum s-au modificat proiecțiile BCE privind inflația
Estimarea publicată vineri de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, care să includă şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie dată publicităţii în data de 20 octombrie.
În iulie, după o procedură de revizuire strategică de 18 luni, Banca Centrală Europeană a anunţat modificarea ţintei sale de inflaţie la 2% pe termen mediu, renunţând la precedenta formulare potrivit căreia BCE miza pe o ţintă de inflaţie "mai mică, dar apropiată de 2%", care a creat impresia că instituţia de la Frankfurt este mai preocupată de o creştere a preţurilor peste ţinta sa decât de una mai mică.
Luna trecută, Banca Centrală Europeană a revizuit în creştere proiecţiile privind inflaţia, pe fondul unei redresări mai rapide decât se estima, în urma pandemiei.
Preşedintele BCE, Christine Lagarde, a apreciat că, deşi perspectivele privind inflaţia în acest an au fost revizuite în creştere, depăşind ţinta de 2% a BCE, actuala majorare este aşteptată să fie temporară, iar pe termen mediu inflaţia va fi sub 2%.
Rata inflaţiei în zona euro ar urma să se situeze anul acesta 2,2%, depăşind ţinta de 2% a BCE, şi în creştere faţă de nivelul de 1,9% previzionat în iunie, scrie Agerpres.
Actuala creştere a inflaţiei este rezultatul unor factori temporari, cum ar fi preţurile mai ridicate la energie, a explicat Lagarde, astfel încât inflaţia va scădea anul viitor la 1,7%, faţă de nivelul de 1,5% previzionat în iunie
În 2023, inflaţia ar urma să se situeze la 1,5%, uşor mai ridicată decât nivelul de 1,4% previzionat în iunie.
Editor : Georgiana Marina
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News