Inflația a scăzut la 15,1%. Alimentele s-au scumpit cu peste 22% în ultimul an. Facturile la curent au scăzut cu 16% față de decembrie
Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 15,1% în ianuarie 2023, de la 16,4% în decembrie 2022, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 22,47%, cele nealimentare cu 11,88%, iar serviciile cu 10,27%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, date marţi publicităţii.
Preţurile de consum în luna ianuarie 2023 comparativ cu luna decembrie 2022 au crescut cu 0,3% pe fondul ieftinirii mărfurilor nealimentare cu aproape 1% şi al scumpirii celor alimentare cu 1,5% şi serviciilor cu 1,82%.
Rata anuală a inflaţiei în luna ianuarie 2023 comparativ cu luna ianuarie 2022 este 15,1%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (februarie 2022 - ianuarie 2023) faţă de precedentele 12 luni (februarie 2021 - ianuarie 2022) este 14,3%.
Datele oficiale arată că cel mai mult au crescut prețurile alimentelor, cu peste 22%, urmate de mărfurile nealimentare, cu aproape 12% și servicii cu peste 10%.
Potrivit statisticilor, prețul zahărului a crescut cu 63% față de aceeași perioadă a anului trecut. Într-un top al scumpirilor, pe locul doi, după zahăr, este untul, mai scump cu 47%. Și un litru de ulei costă mai mult cu 34 de procente. Alte scumpiri notabile au fost și la ouă, cartofi și făină.
Tariful la energie electrică a crescut în ultimul an cu peste 21%. A crescut și costul pentru gaze și combustibili, cu 28%, respectiv 9%, față de ianuarie 2022.
Facturile la curent au scăzut în ianuarie cu 16%, față de luna precedentă.
Potrivit estimărilor BNR, rata anuală a inflaţiei va scădea probabil în primele trei luni ale acestui an, dar va coborî semnificativ abia ulterior. Și ar putea ajunge la o singură cifră la finalul anului. Banca Naţională se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să scadă mai repede decât s-a anticipat anterior, în special începând din trimestrul III al anului în curs, pe fondul prelungirii schemelor de plafonare şi compensare a preţurilor la energie până la 31 martie 2025 şi al redefinirii caracteristicilor acestora din 1 ianuarie 2023.
Citește și: INS: Economia României a crescut cu 4,8% în 2022
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News