Live

Inflația a crescut la 8,2% în decembrie. Față de decembrie 2020, gazele s-au scumpit cu peste 51% iar energia electrică cu 15%

Data actualizării: Data publicării:
Războiul din Ucraina va provoca cel mai mare șoc al prețurilor din ultimii 50 de ani. FOTO: Getty Images

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 8,19% în luna decembrie 2021, de la 7,8% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,73%, mărfurile alimentare cu 6,69%, iar serviciile cu 4,49%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Față de decembrie 2020, gazele naturale s-au scumpit cu 51,57% iar costul energiei electrice a crescut cu aproape 15%.

„Preţurile de consum în luna decembrie 2021 comparativ cu luna noiembrie 2021 au crescut cu 0,7%. Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2021 comparativ cu luna decembrie 2020 este 8,2%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2021 - decembrie 2021) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2020 - decembrie 2020) este 5,1%”, se spune în comunicatul INS.

Conform INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna decembrie 2021 comparativ cu luna noiembrie 2021 este 100,51%.

Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2021 comparativ cu luna decembrie 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 6,7%.

Conform datelor INS, față de decembrie 2020, luna trecută energia electrică s-a scumpit cu 14,92% iar gazele naturale cu 51,57%. Prețul energiei termice a crescut cu 14,27% în această perioadă.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2021 - decembrie 2021) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2020 - decembrie 2020) determinată pe baza IAPC este 4,1%.

Potrivit ultimului Raport asupra inflaţiei al Băncii Naţionale a României, publicat în noiembrie, rata anuală a inflaţiei IPC a fost proiectată la valoarea de 7,5% în luna decembrie 2021 şi este prevăzută să se tempereze până la 5,9% la sfârşitul acestui an.

„Rata anuală a inflaţiei IPC este proiectată la valoarea de 7,5% în luna decembrie 2021, după o încetinire temporară a trendului ascendent observat recent, pe fondul intrării în vigoare a măsurilor de compensare a consumatorilor casnici de energie electrică şi gaze naturale, care se vor reflecta şi asupra ratei inflaţiei IPC pe perioada aplicării acestor prevederi (noiembrie 2021 - martie 2022).

Ulterior, în aprilie 2022, odată cu expirarea acestor măsuri, rata anuală a inflaţiei IPC va reflecta majorări de o magnitudine substanţială, atingând 8,6% în trimestrul II 2022, un maxim din intervalul prognozei. După acest moment, rata inflaţiei IPC este prevăzută să se tempereze, până la 5,9% la sfârşitul anului viitor şi, respectiv, 3,3% la orizontul proiecţiei”, se arată în Raportul din noiembrie, citat de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu, a precizat recent, pentru Radio România Actualităţi, că BNR încearcă să ancoreze aşteptările inflaţioniste, prin majorarea dobânzii de politică monetară, şi să tempereze creşterea de preţuri la celelalte componente, în condiţiile în care peste 70% din componenta indicelui de inflaţie este determinată de preţurile la energie.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Turiștii străini au cheltuit în România peste un miliard de euro în 2024

România are cea mai mare inflație din Uniunea Europeană pentru a noua lună la rând

Burduja, despre preluarea E.ON Energie România de către maghiarii de la MVM: Ne vom apăra interesele economice şi de securitate

ANAF dezminte că implementarea e-Factura riscă să lase milioane de români fără energie şi gaze naturale

Partenerii noștri