Live

Bursa de la Moscova este închisă și miercuri, pentru a treia zi

Data actualizării: Data publicării:
Rușii încep să simtă efectul sancțiunilor economice FOTO: Profimedia Images

Bursa de la Moscova rămâne închisă și miercuri, pentru a treia zi. Decizia vine după ce rubla s-a prăbușit, în urma sancțiunilor internaționale.

Tranzacționarea bursieră la Bursa din Moscova va fi suspendată pentru a treia zi la rând miercuri, a anunțat banca centrală a Rusiei într-un comunicat, scrie BBC.

Cu toate acestea, banca centrală a precizat că va permite o gamă limitată de operațiuni pentru prima dată în această săptămână.

Decizia vine după ce rubla a scăzut la un nivel record, iar companiile rusești listate în străinătate a înregistrat scăderi puternice a valorii acțiunilor.

Rubla rusească a coborât luni la un minim istoric, după ce țările occidentale au anunțat noi sancțiuni pentru a pedepsi Rusia pentru invadarea Ucrainei.

Banca centrală a Rusiei a anunțat că a ordonat brokerilor să suspende executarea tuturor ordinelor de tranzacționare ale entităților juridice străine și persoanelor care vor să-și vândă investițiile rusești, potrivit BBC.

De asemenea, Banca centrală a Rusiei a majorat ratele dobânzilor la 20% de la 9,5% după ce rubla s-a prăbușit, potrivit The Guardian.

Noul minim record pentru moneda rusească a fost înregistrat după ce mai multe bănci din țară au fost excluse din sistemul internațional de plăți SWIFT.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rușii susțin că au dejucat comploturi ale ucrainenilor pentru uciderea unor ofiţeri de rang înalt şi familiilor acestora

Zaharova vine cu noi acuzații nefondate la adresa Chișinăului. Ce a declarat acum purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe

Maia Sandu confirmă că o rachetă rusească a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova

Rusia a atacat Ucraina cu zeci de rachete și sute de drone, în dimineața de Crăciun. Zelenski: Ce poate fi mai inuman?

Partenerii noștri