Live

Criza politică îi sperie pe investitorii din România. Cea mai mare îngrijorare a oamenilor de afaceri, în acest moment

Data publicării:
FOTO: Getty Images

Criza politică îi sperie pe investitorii din România. Creșterea inflației, dar și deprecierea monedei naționale sunt două dintre cele mai mari probleme ale companiilor. Aproape jumătate dintre antreprenori cred că România nu se află pe o traiectorie corectă și că sunt multe decizii ce trebuie luate rapid, pentru a readuce încrederea și stabilitatea.

Economia românească se pregătește de vremuri tulburi. Într-un context internațional plin de provocări, de la Brexit la războiul comercial dintre Statele Unite ale Americii și China și problemele economice din Germania, investitorii privesc cu tot mai multă neîncredere starea economiei.

46% dintre ei cred că economia merge într-o direcție greșită și doar 39% consideră că drumul este unul pozitiv, potrivit unui barometru de opinie realizat la începutul lunii octombrie, înainte de căderea guvernului Dăncilă.

Florin Jianu, președinte Consiliului National al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România (CNIPMMR): „Avem nevoie în primul rând de politici solide și adaptate pentru IMM-uri. Avem nevoie de programe de finanțare adaptate. Avem nevoie de politici stabile pentru comerțul exterior, pentru atragerea de investiții și nu în ultimul rând aceste lucruri trebuie aliniate unei digitalizări și debirocratizări pentru mediul de afaceri. Toate aceste lucruri trebuie să se găsească într-o politică publică coerentă”.

Investitorii se tem acum de creșterea inflației, deprecierea leului și accentuarea blocajului financiar, mai arată sondajul. Tot mai multe companii încearcă să acopere prin creșterea prețurilor problemele pe care le întâmpină, de la scăderea vânzărilor la blocajul financiar generat de neplata la timp a facturilor, creșterea salariilor forțată de evoluția câștigurilor din sectorul bugetar și preconizata scumpire a utilităților.

Dincolo de aceste temeri, investitorii sunt tot mai îngrijorați din cauza instabilității politice. Față de începutul anului, acest aspect a depășit, ca importanță pentru investitori, scăderea comenzilor, criza de pe piața forței de muncă și evoluția fiscalității, un semnal că zgomotul politic și consecințele acestuia vin să pună presiune pe mediul de afaceri. Astfel, se accentuează lipsa de încredere în economie.

Oamenii de afaceri consideră că autoritățile ar trebui să ia în perioada următoare mai multe măsuri pentru a asigura economiei un climat investițional favorabil. Printre acestea se numără: asigurarea unui cod fiscal predictibil, extinderea infrastructurii de transport și reducerea birocrației administrative.

Florin Jianu, președinte CNIPMMR: „Mediul de afaceri nu are nevoie de scăderi de taxe, de regândiri de impozite, ci pur și simplu are nevoie de stabilitate, să nu se schimbe legile timp de 4-5 ani și atunci lucrurile vor funcționa în economie. Vedem în propunerile publice legate de amnistii, de băgatul oamenilor de afaceri la pușcărie, chestiuni care nu au nicio legătură cu nevoile reale ale mediului de afaceri. Instabilitatea politică se vede în primul rând pe burse, se vede în cursul de schimb, în inflație”.

Barometrul Frames privind economia românească a fost realizat în perioada 1 - 7 octombrie 2019 pe un eşantion reprezentativ de 240 de firme din diverse domenii de activitate, de la comerţ, la servicii financiare, agricultură, energie, confecţii sau IT.

Redactare G.M.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prețuri mai mari de Sărbători. Ce este „greedflation” sau inflația de lăcomie și la ce strategii de marketing apelează comercianții

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Vladimir Putin admite că Rusia este într-o situație economică dificilă. „Există unele probleme”

România are cea mai mare inflație din Uniunea Europeană pentru a noua lună la rând

Partenerii noștri