Live

Tanczos Barna: Nu există scuză pentru tratamentul la care au fost supuși sute de companii și mii de cetățeni în programul „Casa Verde”

Data publicării:
Ministrul Tánczos Barna a dispus un control asupra derulării programului „Casa Verde Fotovoltaice”.

Ministrul Tánczos Barna a dispus un control care să verifice derularea programului „Casa Verde Fotovoltaice” și spune că modul în care a fost gestionat programul, miercuri, „este inacceptabil” și că „scuzele nu sunt suficiente”.

Ministrul Tánczos Barna a spus că nu există scuză pentru felul „impardonabil” în care s-au derulat lucrurile miercuri cu programul „Casa Verde Fotovoltaice”.

„Modul în care Administrația Fondului pentru Mediu a gestionat lansarea de astăzi (miercuri - n.r.) a programului Casa Verde Fotovoltaice este inacceptabil! Nu există nicio scuză pentru felul impardonabil în care au s-au derulat lucrurile și nici pentru tratamentul la care au fost supuși astăzi sute de agenți economici și mii de cetățeni. AFM este o instituție aflată în coordonarea MMAP”, spune Tánczos Barna.

Ministrul a dispus un control asupra derulării acestui program.

„Scuzele nu sunt suficiente! Am solicitat de asemenea conducerii AFM ca până mâine dimineață (joi - n.r.) să prezinte o soluție în vederea modului în care vor fi depuse și evaluate dosarele pregătite, astfel munca depusă să nu fie irosită", a mai spus Tánczos Barna.

Programul Casa Verde Fotovoltaice ar fi trebuit să înceapă miercuri, la ora 10:00. AFM a decis suspendarea înscrierilor în programul Casa Verde Fotovoltaice în jurul orei 12:30. Președintele AFM a anunțat o simulare la ora 14:00 și reluarea înscrierilor la ora 15:00, dacă rezultatul e pozitiv, apoi a anunțat că înscrierile vor fi reluate la ora 16:00. La ora 18:00 înscrierile au fost din nou suspendate, pentru că aplicația informatică nu a funcționat corespunzător.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

BBC a prognozat, din greșeală, rafale de vânt de peste 30.000 km/h în Marea Britanie. „Du-te acasă, aplicație meteo, ești beată!”

Ministrul Mediului anunță reguli noi pentru Programul Casa Verde: „Toți românii trebuie să beneficieze de tratament egal”

Suspiciuni legate de folosirea inteligenței artificiale pentru accesul în programul Casa Verde. „Sub capacitățile umane de înscriere”

Ce înseamnă Programul Casa Verde 2024 și care sunt condițiile de înscriere pentru a beneficia de panouri fotovoltaice

Partenerii noștri