Se schimbă strategia la Ryanair. Compania, obligată să reducă activitatea şi chiar să închidă unele baze în următoarele luni
Compania aeriană irlandeză Ryanair, cel mai mare operator low-cost din Europa, a anunţat că şi-a revizuit estimările privind numărul de pasageri pe care îi va transporta în vara anului 2020 din cauza întârzierilor în livrarea avioanelor Boeing 737 MAX, transmite Reuters.
Începând de la mijlocul lunii martie, avioanele Boeing 737 MAX au fost blocate la sol după două catastrofe aeriene în care au fost implicate aceste avioane. Deşi investigaţiile sunt încă în desfăşurare, este suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor menit să împiedice intrarea avionului în picaj, denumit MCAS (Manoeuvering Characteristics Augmentation System).
Ryanair a explicat că livrările preconizate de avioane Boeing 737 MAX comandate vor suferi întârzieri. În consecinţă, grupul irlandez estimează că va primi doar 30 de avioane de acest tip faţă de 58 cât estima iniţial. În aceste condiţii, Ryanair şi-a revizuit estimările privind ritmul de creştere înregistrat în vara lui 2020 până la 3%, de la 7% cât estima iniţial, ceea ce înseamnă că traficul total de pasageri pentru anul fiscal care se va încheia în luna martie 2021 va fi de aproximativ 157 milioane de pasageri, faţă de 162 milioane de pasageri.
"Această lipsă de avioane livrate ne va obliga să ne reducem activităţile pe unele baze şi chiar închiderea unor baze în vara lui 2020, dar şi a calendarului pentru iarna lui 2019", a declarat directorul general de la Ryanair, Michael O'Leary.
Ryanair a explicat că a comandat producătorului american Boeing avioane de tip MAX200, care sunt o versiune a modelului Boeing 737 MAX, şi care trebuie să fie autorizate de Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) şi Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA). "Ryanair se aşteaptă ca avioanele MAX200 să fie autorizate pentru zbor la două luni de la revenirea în serviciu a avioanelor Boeing 737 MAX", a subliniat Ryanair.
Ryanair operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Bucureşti şi Craiova.
Surse: Agerpres
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News