Salarii de până la 5.500 de euro pentru conducerea Tarom. Angajații abia primesc 2.000 de lei pe lună
Membrii conducerii Tarom încasează lunar salarii între 1.500 și 5.500 de euro. Asta în timp ce un sfert dintre angajații companiei nu iau în mână mai mult de 2.000 de lei net pe lună, iar un alt sfert primește sub 3.000 de lei lunar, potrivit unui document obținut de Profit.ro.
Conducerea TAROM este formată din consiliul de administrație (CA) și directorul general al companiei, iar membrii CA primesc o indemnizație lunară în valoare de 7.312 lei, adică 1.566 euro.
Veniturile angajaților TAROM, inclusiv cele ale directorul general sunt confidențiale, dar documentul precizează totuși că veniturile lunare ale directorului general Wilhelm-Werner Wolff sunt în cuantum de 26.000 lei, adică 5.570 euro.
Conducerea Tarom punctează faptul că indemnizația directorului general a fost înjumătățită față de perioada 2012-2016.
Compania naţională de transport aerian Tarom a înregistrat în 2017 pierderi în valoare de 206,79 milioane lei, potrivit proiectului privind bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pus în dezbatare de acţionarul majoritar, Ministerul Transporturilor. Tarom nu a mai avut profituri din 2007, iar situația anticipată pentru anul 2018 nu arată mai bine.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News