Live

Ordonanța lăcomiei va scumpi creditarea business-ului românesc. Cele șapte probleme din 2019

Data publicării:
FOTO: Shutterstock

Ordonanța lăcomiei va determina instituțiile financiare să își reconsidere business-urile. Consecințele s-ar putea vedea într-o scumpire a creditării și o reducere a liniilor de finanțare pentru business-ul românesc.

FOTO: Shutterstock

Instabilitatea fiscală reprezintă cea mai mare provocare din anul 2019, afirmă oamenii de afaceri chestionați în cadrul KeysFin Business Focus 2019. Potrivit datelor barometrului, impredictibilitatea legislației fiscale va influența semnificativ apetitul investitorilor, atât români cât mai ales străini, pentru deschiderea unor noi afaceri.

Cele peste 800 de modificări realizate anul trecut în legislația fiscală, culminând cu controversata ordonanță privind "lăcomia’’, emisă în decembrie, au influențat în mod semnificativ percepția investitorilor privind evoluția economică a României în 2019.

Potrivit datelor celei de-a IX-a ediții a barometrului semestrial privind perspectivele economiei, 82% dintre oamenii de afaceri chestionați de KeysFin au trecut incertitudinea legată de fiscalitate pe primul loc în topul provocărilor din 2019.

Față de barometrul de opinie din 2018, experții de la KeysFin au remarcat creșterea gradului de incertitudine privind perspectivele fiscale cu peste 6%, semn că problemele s-au accentuat în acest segment.

Dacă anul trecut, pe locul secund la capitolul riscuri pentru economie, oamenii de afaceri situau inflația, în 2019 scăderea investițiilor reprezintă principala preocupare, dincolo de fiscalitate.

64% dintre cei chestionați se așteaptă la o scădere a investițiilor în economie, pe fondul înrăutățirii perspectivelor macroeconomice.

"2019 se anunță a fi un an de standby pentru mulți dintre investitori. Lipsa de predictibilitate a deciziilor administrative, evoluția pieței valutare, constrângerile semnificative din domeniul finanțărilor și accentuarea crizei din piața muncii vor influența în mod semnificativ apetitul investițional”, arată datele KeysFin Business Focus 2019.

Scăderea investițiilor private în economie, mai ales a celor greenfield, cu potențial de dezvoltare pe orizontală, va fi influențată și de posibila restrângere și scumpire a creditării, pe fondul măsurilor administrative anunțate de autorități.

Oamenii de afaceri, șapte clase de probleme

"57% dintre investitori au indicat scumpirea creditării drept una dintre principalele provocări din 2019. Ordonanța lăcomiei va determina instituțiile financiare să își reconsidere business-urile din România, iar consecințele s-ar putea vedea într-o scumpire a creditării și o reducere a liniilor de finanțare pentru business-ul românesc. Aceste măsuri vor influența semnificativ percepția investitorilor străini, iar o retrogradare a României de către agențiile de rating nu este exclusă’’, se spune în analiză.

Potrivit barometrului, deprecierea leului (estimată de 43% dintre respondenți), blocajul financiar (36%), creșterea prețurilor la utilități (27%), și criza de pe piața forței de muncă (23%) au fost menționate, de asemenea, pe lista principalelor riscuri pentru economie.

Investitorii au mai menționat la capitolul riscuri pentru economie "zgomotul” de pe scena politică și o posibilă înrăutățire a situației economice mondiale.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vrei să-ți crești businessul? Peste 20 de antreprenori de top te învață secretul surselor de finanțare

(P) Excelența în afaceri, premiată de Intesa Sanpaolo Bank Romania și First Bank

Cele două businessuri pe care David Popovici vrea să le facă după retragerea din activitate. Unul nu are legătură cu înotul

Ursula von der Leyen scapă de scandalul „Piepergate”. Eurodeputatul german numit de președinta CE la IMM-uri renunță la funcție

Partenerii noștri