Presa spaniolă: DIGI își consolidează poziția pe piața telecomunicațiilor
DIGI Spania, filiala companiei Digi Communications NV, listată la Bursa de Valori București (BVB), este prezentată de presa spaniolă drept unul dintre marii câștigători ai portabilității în rețeaua de telefonie mobilă, în 2019.
Publicația citează datele provizorii din piața de telecomunicații, în așteptarea statisticilor oficiale pe care Comisia Națională pentru Comerț și Concurență (CNMC) le va da publicității în curând.
Și alte publicații spaniole au preluat informația, printre care El Mundo, El Espanol, radioul public RTVE, El Independiente.
Prezent pe piața iberică din 2008, cu rezultatele obținute în 2019, DIGI este al doilea operator după creșterea înregistrată la portabilitatea în rețeaua de telefonie mobilă, în 2019, fiind devansat doar de MasMovil. Presa spaniolă mai apreciază că, pe baza rezultatelor de anul trecut, atât pe segmentul de telefonie mobilă, cât și pe segmentul serviciilor de telefonie fixă, DIGI se clasează în top 5 operatori pe această piață.
DIGI activează ca operator virtual de rețele de telefonie mobilă (MVNO) și a lansat servicii de telefonie fixă și internet, în Spania, în septembrie 2018, în cadrul unui parteneriat cu Telefonica. Potrivit rezultatelor anunțate de compania - mamă Digi Communications NV, la 30 septembrie 2019, filiala din Spania avea 68.000 de abonați la serviciile fixe de comunicații electronice, la circa 1 an de la intrarea pe acest segment de piață, și aproximativ 1,73 milioane de unități generatoare de venituri (clienți) pe segmentul telefoniei mobile.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News