DIGI continuă parteneriatul educațional derulat alături de Asociația Îngeri pentru Suflete
Pentru al doilea an consecutiv, DIGI își reconfirmă susținerea proiectului „Dulăpiorul Fermecat – Un pas spre un viitor mai bun”, printr-un nou parteneriat de fapte bune, împreună cu Asociația Îngeri pentru Suflete. Prin această inițiativă de responsabilitate socială, dulapurile din incinta a trei instituții de învățământ din mediul rural, aflate în județul Arad, sunt din nou aprovizionate cu toate rechizitele școlare necesare, astfel încât cei 900 de elevi din satele Vinga, Mailat și Mănăștur să își poată continua studiile.
Campania își propune să asigure, pe parcursul întregului an școlar, resursele educaționale indispensabile participării la activitățile școlare, în lupta pentru prevenirea abandonului și excluziunii sociale pentru copiii aflați în situații vulnerabile și proveniți din comunități defavorizate.
Lansat în 2021 de către Asociația Îngeri pentru Suflete și bazat pe un concept inedit, „Dulăpiorul Fermecat”, parte din programul anual „Rechizite pentru viitor”, a luat naștere din dorința de a facilita accesul necondiționat la educație, oferind siguranță și un sprijin palpabil atât cadrelor didactice, cât și elevilor, prin modul aplicat în care rezolvă problema lipsei rechizitelor în școlile defavorizate.
În acest sens, DIGI s-a alăturat din nou inițiativei și a sprijinit dotarea unităților școlare din satele Vinga, Mailat și Mănăștur, județul Arad, cu dulapuri complet echipate cu rechizite, din simțul responsabilității față de cei 900 de copii care merită o șansă reală la educație și la un viitor mai luminos. Elevii s-au implicat cu entuziasm și dedicare în acțiunea de organizare a materialelor didactice, nerăbdători să participe la orele de curs și animați de curiozitate și dorința de cunoaștere.
„Până în prezent, am contribuit la dotarea a 33 de dulăpioare în școlile din țară și sperăm să atingem o cifră rotundă până la sfârșitul anului. Parteneriatul cu DIGI asigură continuitate în școlile în care am organizat dulăpioare alături de ei, și le suntem recunoscători pentru că ne împărtășesc viziunea. Sprijinul neîntrerupt este esențial pentru acești copii, pentru o dezvoltare propice, rezultatele școlare fiind mai bune, alături de o rată de abandon școlar scăzută. Elevii ne oferă mereu feedback prin intermediul profesorilor sau învățătorilor. Mai mult, o parte dintre ei ne-au compus scrisori despre cât de important este «Dulăpiorul», văzându-l ca pe un prieten bun, care are grijă de ei. Componenta emoțională din care a rezultat personificarea Dulapului a fost o surpriză pentru noi”, a declarat Alexandra Timar, președintele Asociației Îngeri pentru Suflete.
Susținerea acestui proiect reprezintă o nouă acțiune de responsabilitate socială, înscrisă în axa #DIGIEdu, prin care conectăm mii de povești la viitor.
Despre DIGI
DIGI este liderul pieței de telecomunicații din România pe segmentele de internet de bandă largă (broadband), servicii de distribuție TV (pay-TV) și telefonie fixă, deținând o cotă importantă pe segmentul de comunicații mobile, precum și cea mai mare acoperire la nivel național. Compania derulează operațiuni în România, Spania, Italia și urmează să lanseze servicii electronice în Portugalia și Belgia.
Soluțiile de conectivitate și comunicații electronice convergente furnizate de DIGI se bazează pe rețele moderne de fibră optică și tehnologii de ultimă generație. DIGI pune la dispoziția clienților săi și o ofertă diversificată de conținuturi radio și TV: sport (Digi Sport), știri (Digi24), filme, documentare, muzică și serviciul de content Digi Online.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News