Live

Anunț de la Dacia privind preţurile pentru modelul Spring, produs în China

Data publicării:
Foto: Facia / Facebook

Dacia a anunțat printr-un purtător de cuvânt că nu intenţionează ca, pe termen scurt, să majoreze preţurile pentru modelul electric Spring, chiar dacă Comisia Europeană a anunţat taxe vamale provizorii la importurile de vehicule electrice pe baterii din China.

Purtătorul de cuvânt citat de Reuters a precizat încă că este posibil ca Dacia să crească preţurile la o dată ulterioară, dar nu în mod brusc şi, în orice caz, nu va fi vorba de o majore semnificativă, potrivit Agerpres.

La finalul unei investigaţii demarate în toamna anului trecut, Comisia Europeană a concluzionat că lanţul de producţie BEV (vehicule electrice) din China beneficiază de subvenţii incorecte, reprezentând o ameninţare economică pentru producătorii de vehiculele electrice pe baterii din UE.

În consecinţă, Executivul comunitar a decis să introducă tarifele vamale suplimentare de 17,4% pentru automobilele BYD, de 19,9% pentru automobilele Geely şi de 37,6% pentru automobilele SAIC.

De mai mulţi ani, Renault promovează Dacia Spring drept cea mai accesibilă maşină electrică din Europa. Modelul crossover produs în provincia chineză Hubei are un preţ de pornire de 20.800 de euro în Franţa sau 15.800 de euro dacă se ia în calcul şi subvenţia de la stat.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Partenerii noștri