Air Moldova, cumpărată de o linie aeriană românească. În 2021 va ajunge în Statele Unite și Canada
Compania Civil Aviation Group SRL a fost declarată câștigătoarea procesului de privatizare a companiei aeriane naționale a Republicii Moldova, Air Moldova.
Civil Aviation Group SRL este formată din compania aeriană românească Blue Air, alături de un grup de investitori din Republica Moldova, și a oferit pentru privatizarea Air Moldova prețul de 50 de milioane de lei moldovenești, preluând totodată și obligația datoriilor de circa 1,2 miliarde de lei moldovenești, potrivit unui comunicat de presă al Blue Air. Blue Air deține participația majoritară în Civil Aviation Group. Un leu moldovenesc este în jur de 0,24 lei, ceea ce înseamnă că firma moldovenească are datorii de aproximativ 61 milioane euro.
“Suntem mândri că Air Moldova a intrat în marea familie Blue Air și ne bucurăm să fim aici, în anul Centenarului. Succesul Blue Air la nivel internațional ne oferă prilejul de a contribui cu experiența noastră la viitorul Air Moldova. Ducem mai departe numele companiei cu încrederea că va deveni mândria tuturor moldovenilor și prima opțiune de călătorie a acestora. Nu în ultimul rând, această dezvoltare aduce beneficii și pentru piața de muncă locală, pentru turism și, la modul general, pentru comunitate”, a declarat Marius Puiu, directorul general Blue Air.
Noul acționariat precizează că menține actualul program de zbor al Air Moldova, iar prioritatea este recâștigarea încrederii clienților pentru ameliorarea performanțelor comerciale.
Compania Blue Air, asociată în cadrul Civil Aviation Group, este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportați, respectiv 21 de milioane de pasageri până în prezent. Cu o flotă de avioane Boeing 737, Blue Air a deservit în acest an peste 100 de rute. Pentru anul 2019 Blue Air așteaptă livrarea a 12 aeronave noi de tip Boeing 737 MAX 8.
Fondată pe 1 ianuarie 1993, Air Moldova este cel mai mare operator aerian pe piaţa moldovenească, deţinând cca 50% din transporturile aeriene de pasageri și are conexiuni cu țările din Comunitatea Statelor Independente și din Uniunea Europeană. Air Moldova deține 2 aeronave Airbus A320 (180 de locuri), 2 Airbus A319 (150 de locuri) și 3 Embraer (114 locuri).
"Conform Strategiei de dezvoltare a Companiei Air Moldova, Civil Aviation Group urmează să lanseze 7 rute noi până la finele anului 2019 şi 4 rute noi în 2020. În 2021 este preconizată deschiderea zborurilor pe distanțe lungi către SUA, Canada, China şi zborurilor pe distanțe medii”, potrivit unui comunicat al Agenţiei Proprietăţi Publice.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News