Biletele de tren s-au scumpit. ARF a anunțat noile prețuri
Biletele de tren s-au scumpit cu 8,8%, iar noile tarife au intrat în vigoare odată cu noul Mers al Trenurilor 2023-2024, ce va fi valabil până la data de 14 decembrie 2024, transmite Agerpres.
Într-o postare pe Facebook, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a informat marţi că tarifele s-au actualizat cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică la data de 1 octombrie, respectiv 8,8%.
„Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că au fost actualizate tarifele de deservire generală în transportul feroviar public de călători (...), care au fost aprobate prin OMTI nr. 548/2022 şi sunt valabile pentru perioada 2023-2024, în conformitate cu prevederile HG nr. 1.453/2022 pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada decembrie 2022 - 11 decembrie 2032 în transportul feroviar public de călători. Astfel, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/2011, aprobată prin Legea nr. 21/2012, cu modificările şi completările ulterioare, tarifele stabilite prin ordin al ministrului Transporturilor şi Infrastructurii: se actualizează anual cu indicele de inflaţie, stabilit de Institutul Naţional de Statistică la data de 1 octombrie; menţionăm că la 01.10.2023 indicele inflaţiei a fost de 8,8%; se aplică odată cu schimbarea graficului de circulaţie; valoarea ajustată se rotunjeşte la cea mai apropiată valoare întreagă de leu sau la jumătate de leu”, a precizat ARF.
Vor circula zilnic, în medie, 1.100 de trenuri, potrivit noului plan de Mers al Trenurilor 2023-2024
Potrivit unui comunicat al CFR Călători, postat pe 8 decembrie pe site, se menţionează că, potrivit noului plan de Mers al Trenurilor 2023-2024, vor circula zilnic, în medie, 1.100 de trenuri, fără nicio referire la majorarea tarifelor.
„Pentru a oferi accesibilitate la transportul pe calea ferată unei categorii cât mai largi de călători, oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii de piaţă atât prin optimizarea duratelor de parcurs, cât şi a programului şi capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile”, se spune în comunicatul companiei.
În acest sens, CFR Călători precizează că s-au asigurat încă două relaţii noi pentru trenurile Intercity pe rutele pe care viteza şi condiţiile tehnice permit acest serviciu şi au fost proiectate pentru circulaţia în acest mers de tren nou un număr de 16 trenuri IC.
De asemenea, în condiţiile demarării lucrărilor de „Electrificare şi reabilitare a liniei de cale ferată Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor”, pentru a răspunde mai bine cerinţelor şi pentru menţinerea relaţiilor internaţionale ce leagă principalele oraşe din România cu Europa, CFR Călători a planificat trenuri pe rute modificate, astfel: trenul internaţional IR 75 „Claudiopolis” va circula în relaţia Budapesta Keleti - Cluj Napoca, având ramură trenul IR 76 în relaţia Simeria - Braşov; trenul internaţional IR 74 „Claudiopolis” va circula în relaţia Cluj Napoca - Budapesta Keleti, având ramură trenul IR 77 în relaţia Braşov - Simeria; trenul internaţional IR 346 „Dacia” în relaţia Bucureşti Nord - Viena Hbf va avea ramură trenul IR 404 în relaţia Cluj Napoca - Simeria; trenul internaţional IR 347 „Dacia” în relaţia Viena Hbf - Bucureşti Nord va avea ramură trenul IR 405 în relaţia Simeria - Cluj Napoca; trenul internaţional IR 366 „Harghita” Braşov - Budapesta Keleti va circula pe ruta Braşov - Deda - Jibou - Carei - Valea Lui Mihai; trenul internaţional IR 367 „Harghita” Budapesta Keleti - Braşov va circula pe ruta Valea Lui Mihai - Carei - Jibou - Deda - Braşov; trenul internaţional IR 406 „Corona” Braşov - Budapesta Keleti va circula pe ruta Braşov - Deda - Jibou - Carei - Valea Lui Mihai; trenul internaţional IR 407 „Corona” Budapesta Keleti - Braşov va circula pe ruta Valea Lui Mihai - Carei - Jibou - Deda - Braşov; trenul internaţional IR 686 „Someş” Viena - Baia Mare va avea ramură trenul IR 1842 în relaţia Valea lui Mihai - Oradea; trenul internaţional IR 687 „Someş” Baia Mare - Viena va avea ramură trenul IR 1841 în relaţia Oradea - Valea lui Mihai.
În plus, oraşele Oradea, Cluj Napoca şi Satu Mare vor avea în continuare legătură feroviară pe timp de noapte cu Bucureştiul, respectiv litoralul românesc, prin introducerea unor trenuri/noi ramuri la trenurile IR 78, IR 79, IR 472, IR 1641, IR 1642 şi anume prin prelungirea trenurilor IR 1641, IR 1642 la şi de la Satu Mare şi IR 1920, IR 1922 la şi de la Oradea, astfel: trenul internaţional IR 78 „Muntenia” Bucureşti Nord - Budapesta Keleti va avea ramură trenul IR 1741 în relaţia Arad - Oradea; trenul internaţional IR 79 „Muntenia” Budapesta Keleti - Bucureşti Nord va avea ramură trenul IR 1744 în relaţia Oradea - Arad; trenurile sezoniere IR 1920 şi IR 1922 vor circula pe relaţia Constanţa - Bucureşti Nord - Arad - Oradea şi retur; trenurile IR 1641 şi IR 1642 vor circula pe relaţia Bucureşti Nord - Baia Mare - Satu Mare şi retur şi vor avea ramuri trenurile IR 1643 şi IR 1644 în relaţia Braşov - Sighişoara - Cluj Napoca şi retur, ramuri R 4112 şi R 4116 în relaţia Beclean pe Someş - Sighetu Marmaţiei şi retur, ramuri R 4008 şi R 4007 în relaţia Sărăţel - Bistriţa Nord şi retur.
„În sezonul estival între principalele oraşe din ţară şi litoral se asigură legătura cu trenuri directe, cu menţiunea că pe distanţa Constanţa - Mangalia şi retur trenurile circulă în regim de tren Regio şi la tarifele aferente acestui rang de tren”, a precizat operatorul.
Editor : B.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News