Live

Piața Sudului se va închide pentru modernizare. Când vor fi finalizate lucrările

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Primăria Sectorului 4

Primăria Sectorului 4 va investi 35,6 milioane de lei pentru modernizarea şi extinderea Pieţei Sudului, din cartierul Berceni, lucrările urmând să înceapă chiar la sfârşitul acestei luni, cu termen de finalizare noiembrie anul viitor.

Primăria arată că Piaţa Sudului a fost transformată, prin construcţiile provizorii din ultimii ani, într-un bazar cu arhitectură incoerentă, astfel că s-a realizat şi finalizat un proiect pentru modernizarea, extinderea şi desfiinţarea parţială a construcţiilor, scrie News.ro.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunţat joi într-o conferinţă de presă că a dat deja ordinul de începere a lucrărilor, urmând ca acestea să înceapă efectiv pe 28 octombrie, cu termen de finalizare noiembrie anul viitor.

Costul lucrărilor se ridică la peste 35,6 milioane de lei fără TVA.

„În 2016, ca medic, spuneam că întreaga zonă ce defineşte magazinul Big, împreună cu piaţa, arată ca o tumoră. Mă bucur că acum pot spune că Piaţa Sudului întăreşte punctele de dezvoltare pe care ne-am dorit să le atingem. Locul respectiv a fost întâi piaţă, s-au adăugat construcţii de tot felul, iar acum va deveni una din cele mai moderne pieţe din România. Am discutat şi le-am solicitat comercianţilor să se îndrepte către alte locaţii pe care le-am pus la dispoziţie”, a declarat primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.

Potrivit primăriei, lucrările la Piaţa Sudului vor începe în acelaşi timp cu construirea parcării de 400 de locuri, din zonă.

Ansamblul Big Berceni – Piaţa Sudului a fost realizat în etape, fiind adăugate succesiv construcţii de diverse forme şi mărimi, arată Primăria Sectorului 4, ia în prezent este o piaţă agroalimentară cu tarabe şi cu spaţii închiriate pentru comercializarea produselor alimentare, pentru farmacii sau pet-shopuri. Prin felul în care sunt amplasate în prezent, clădirile nu pot oferi condiţii de securitate la incendiu, însă după finalizarea Ansamblului Piaţa Agroalimentară Berceni-Sudului, situaţia se va schimba radical, promite primăria.

Terenul pe care urmează să fie realizat proiectul are o suprafaţă de peste 10.000 de metri pătraţi. Practic, vor fi refăcute trei corpuri de clădire care vor fi ulterior închiriate de către Consiliul Local, pentru activităţi comerciale.

Astfel, conform proiectului prezentat de primărie, corpul C1 - Piaţa Agroalimentară nouă va fi amenajată pe amplasamentul celei existente, cu un regim de înălţime de P+1, o suprafaţă construită de 2.836 de mp şi o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 4.667 de mp. Spaţiul interior este organizat la parter cu o zonă centrală, în care vor fi amplasate tarabe, cu o zonă de spaţii comerciale închise dispuse în jurul spaţiului pentru tarabe, iar la etaj vor fi amenajări de tip food-court şi spaţii verzi, în jardiniere.

 Corpul C2 va fi un pavilion cu spaţii de închiriat, aflat în lungul Străzii Niţu Vasile, în partea de Vest a amplasamentului. Pavilionul va avea doar parter şi o suprafaţă construită de 834,72 de mp, în timp ce corpul C4 va fi tot un pavilion cu spaţii de închiriat, cu înălţime Stehn+P, iar suprafaţa construită de 296,48 de mp.

La exterior vor fi zone pietonale accesibile şi pentru persoanele cu dizabilităţi.

Pe lângă aceste corpuri reconstruite, au mai fost propuse şi lucrări pentru realizarea sau retrasarea unui drum de acces din Strada Niţu Vasile, dimensionat şi conformat pentru accesul autovehiculelor de transport marfă, realizarea de alei pietonale şi spaţii verzi şi iluminat exterior.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Noua taxă de 540 de lei pe an, pentru bucureștenii din Sectorul 4 cu mașini, dar fără loc de parcare, a fost adoptată

Bolojan nu știe cât de util este referendumul din Capitală: Credeți că un Parlament nou ales, fără nicio obligație, va modifica legea?

Nicușor Dan anunță în cât timp vor putea începe lucrările la planșeul Unirii. „Deranjul de trafic nu o să fie foarte mare”

Controversa răniților din scandalul primarilor de la Unirii. Nicușor Dan: Seamănă cu jandarmii bătuți la 10 august această relatare

Partenerii noștri