Live

După valul de caniculă vin furtunile: Meteorologii anunță că vor fi diferențe de temperatură de 15 grade Celsius de la o zi la alta

Data publicării:
Vreme la extreme în România. Foto: Colaj Getty Images

Toată țara este sub avertizări de caniculă. În Lunca Dunării se vor înregistra peste 40 de grade Celsius la umbră, iar căldura extremă va persista și sâmbătă. La final de săptămână, însă, furtunile vor mătura țara. 

„O masă de aer foarte cald, de origine tropicală, persistă și în această perioadă în zona țării noastre. Avem temperaturi de 39-41 de grade Celsius”, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM, la Digi24.

Aceasta a mai explicat că de sâmbătă după-amiază vremea va deveni instabilă, mai ales în partea de vest și sud-vest a țării.

„Mai rămâne în vigoare pentru vestul, nord-vestul, centrul, sudul și sud-estul țării o avertizare meteorologică de cod galben pentru val de căldură, cu maxime între 33 și până la 37 de grade, dar începând cu orele după-amiezii vor avea loc averse torențiale și cantități de apă care, pe secvențe scurte de timp sau prin acumulare, pot depăși 30 - 40 de l/mp, izolat 50- 60 l/mp și intensificări ale vântului, care vor avea viteze la rafală de peste 70 km pe oră, deci vor fi vijelii”, a mai explicat directorul ANM.

Mateescu a mai precizat că de duminică vremea va fi mai rece în cea mai mare parte a țării, mai ales în partea de vest, sud-vest, centru și nord, adăugând că doar în sud-est vom mai avea temperaturi de 32-33 de grade Celsius. Directorul ANM a mai explicat că vor fi diferențe de temperatură de până la 15 grade Celsius.

„În restul țării vorbim de maxime de până la 21 de grade, o diferență semnificativă, cu mai mult de 10 grade. Atunci când o masă de aer rece înlocuiește o masă de aer foarte cald fenomenele de instabilitate sunt accentuate, se manifestă prin averse torențiale”, a mai spus ea.

De asemenea, potrivit ANM, este posibil să aibă loc noi recorduri zilnice ale valorilor de temperatură, mai ales în partea de vest și sud. Chiar și în zona montană este foarte cald.

Întrebată cum va fi vremea în august, Mateescu a explicat că vom mai avea episoade de caniculă, mai ales începând cu a doua parte a lunii, după 14 august.

„Săptămâna viitoare va aduce în partea de vest, nord-vest, în zonele centrale valori ușor mai coborâte. Ne așteptăm ca maximele să nu mai depășească 24-25 de grade Celsius, dar ce este semnificativ, din a doua parte a săptămânii, caracterul deficitar al precipitațiilor. Seceta va fi prezentă și se va accentua în partea de sud și sud-est a Europei. Pentru a doua jumătate a lunii august ne așteptăm ca precipitațiile să fie deficitare și temperaturi în medie peste ceea ce ar fi normal”, a conchis Elena Mateescu, directorul ANM, la Digi24.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Înaintea marelui meci, Mike Tyson le-a arătat tuturor în ce formă fizică e, la 58 de ani! ”Ce-o fi fost în capul meu?”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum va fi vremea până pe 24 noiembrie, pe regiuni. Prognoză ANM pentru următoarele două săptămâni

HARTĂ Cod galben de vreme rea în mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate de ninsori „însemnate cantitativ” și ploi

Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

Vremea se răcește, mai ales în estul și sudul țării. Ce temperaturi anunță meteorologii

Partenerii noștri