Live

Doi directori de la DSP Arad s-au luat la bătaie. Angajații au sunat la 112

Data publicării:
Scandal la DSP Arad. Foto: Facebook

Poliţiştii arădeni au intervenit, marţi, la sediul Direcţiei judeţene de Sănătate Publică (DSP), unde doi directori s-au certat din cauza unor documente şi apoi s-au îmbrâncit. Ulterior, angajaţii au oprit munca, ei acuzând că tensiunea din instituţie durează de luni de zile. Acesta este doar unul dintre incidentele în care este implicat directorul economic Gheorghe Iulian Penzeș, care anul trecut a adus la birou un aparat cu electroşocuri şi un spray cu piper, în urma unor certuri cu mai mulţi colegi. Și atunci, angajații s-au plâns că acesta i-a amenințat pe unii dintre ei. După acest incident, au avut loc și altele, iar Penzeş a fost detaşat şase luni în alt judeţ, înainte să revină la postul din Arad. 

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad au precizat, pentru Agerpres, că au intervenit în urma unui apel la 112 şi fac cercetări la faţa locului. Sunt luate declaraţii martorilor şi directorilor implicaţi.

"Din primele cercetări a reieşit că o femeie, de 49 de ani, ar fi fost agresată de un bărbat de 63 de ani. Cercetările sunt continuate într-un dosar penal, întocmit pentru lovire sau alte violenţe, în vederea stabilirii stării de fapt şi luării măsurilor legale", au declarat reprezentanţii IPJ.

Ce a declanșat scandalul

Surse din DSP Arad au declarat că scandalul a pornit de la refuzul directorului economic, Gheorghe Iulian Penzeş, de a semna documente în urma şedinţei Consiliului Director. Directoarea instituţiei, Cecilia Irimie, a chemat martori, pentru a se consemna în procesul verbal refuzul directorului economic. În acel moment, Penzeş a început să filmeze cum se ceartă cu directoarea, iar aceasta ar fi încercat să-l oprească.

Penzeş ar fi lovit-o pe directoare, fapt care reiese şi dintr-o filmare primită de Agerpres, în care se vede cum Cecilia Irimie se apără şi strigă. Ulterior, un alt angajat a intervenit pentru a-l opri pe directorul economic, care a plecat imediat de la birou, înainte de sosirea poliţiştilor.

Din cauza scandalului şi a tensiunilor care durează de aproximativ un an, 50 de angajaţi au oprit lucrul timp de două ore şi au coborât în stradă, pentru a protesta. Programul cu publicul nu a fost afectat în acest timp.

"Este o situaţie care nu mai poate continua. Directorul economic menţine o stare de tensiune de foarte mult timp în această instituţie şi nu mai putem lucra în aceste condiţii. Are mai multe reclamaţii şi dosare la poliţie, toate din ultimul an. Şi de această dată, am sesizat Ministerul Sănătăţii şi am cerut măsuri urgente", a declarat un angajat al DSP Arad.

Cei doi directori implicaţi în scandal nu au putut fi contactaţi

În februarie 2023, poliţiştii arădeni au intervenit la sediul DSP Arad tot în urma unui apel la 112, prin care se reclama că directorul economic a adus la birou un aparat cu electroşocuri şi un spray cu piper, pentru a-şi intimida colegi cu care se afla în conflict. Şi atunci, angajaţii s-au plâns jurnaliştilor că Gheorghe Iulian Penzeş i-a ameninţat pe unii colegi, fiind publicată online şi o filmare.

În aceasta se vede cum directorul economic a pus aparatul cu electroşocuri pe mâna unui coleg şi l-a pornit, iar cel agresat a strigat "M-ai curentat! Dom'le, vrei să mă omori?".

În scandal intervenise directoarea instituţiei, Cecilia Irimie: "Ce faceţi, domnule director? Vă rog foarte frumos, domnule director, cu aşa ceva nu veniţi la lucru, nu se poate aşa ceva! Acum mă speriaţi pe mine? Nu ne ameninţaţi cu spray-ul! Acum v-am văzut că aţi ameninţat!".

Ulterior acestui incident au avut loc şi altele, iar Penzeş a fost detaşat şase luni în alt judeţ, înainte să revină la postul din Arad. 

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciucă, Lasconi și Geoană îi cer demisia premierului Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis

Scandalul din Biserica Anglicană e departe de a se încheia. O victimă a lui John Smyth cere ca mai mulți episcopi să demisioneze

Scandal din gelozie într-un mall din Capitală. Trei indivizi, cercetaţi după ce au bătut două femei şi un bărbat

De ce a fost arestată fiica lui Ioan Crișan, milionarul din Arad ucis în explozia mașinii sale în urmă cu trei ani. Motivarea instanței

Partenerii noștri