Doi ani și 4 luni de închisoare pentru o mamă din Botoșani, care s-a răzbunat pe mai mulți tineri pentru că i-ar fi îmbătat fiica
O mamă din Botoșani a fost condamnată la 2 ani 4 luni de închisoare cu suspendare, pentru că s-ar fi răzbunat pe prietenii fiicei sale. Femeia s-a dus peste ei în apartamentul în care avea loc petrecerea de Anul Nou și, după ce le-a reproșat că i-au îmbătat fata, a dat foc ușii de la intrare, scrie BotoșaniNews.
Incidentul a avut loc acum 2 ani, chiar în noaptea de Revelion. Fiica femeii se afla la o petrecere organizată într-un apartament din Botoșani, împreună cu mai mulți prieteni. Când a sunat-o, femeia și-a dat seama din discuție că fata ei este în stare de ebrietate, așa că s-a dus după ea.
Ajunsă acolo, femeia a început să îi învinovățească pe tineri că i-au îmbătat fiica și i-a amenințat că va da foc apartamentului, scrie sursa citată. La scurt timp, ușa locuinței a luat foc. Pentru fapta sa, femeia a fost trimisă în judecată.
După doi ani de procese, recent, instanța a condamnat-o pe femeie la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare pentru distrugere.
Editor : Izabela Zaharia
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News