Live

Percheziții DNA la Rapid. Cine este vizat de procurorii anticorupție. „Colaborăm cu autorităţile”, anunță clubul sportiv

Data actualizării: Data publicării:
Bogdan Vasiliu Foto Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Procurorii DNA fac, joi, cinci percheziţii în judeţele Ilfov şi Giurgiu – una dintre deschideri fiind la sediul Clubului Sportiv Rapid – într-un dosar care vizează presupuse fapte de corupţie. Potrivit News.ro, ar fi vizat fostul director general, Bogdan Vasiliu, în legătură cu atribuirea unor contracte.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, în cursul anului 2024. În cursul zilei de 24 octombrie 2024, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în cinci locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a două judeţe (Ilfov şi Giurgiu), reprezentând sediul unui club sportiv, punctul de lucru a unei societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice”, a anunţat, joi, DNA.

Fostul director general al clubului, Bogdan Vasiliu, este suspectat că ar fi cerut mită pentru atribuirea unor contracte. El însă a demisionat în luna august. „Pentru cei interesaţi, fac precizarea că Bogdan Vasiliu nu mai este preşedinte la Clubul Rapid din luna august 2024 când şi-a dat demisia din motive personale”, a declarat Alin Şerbănescu, consilier în cadrul Ministerului Transporturilor.

Reacția CS Rapid

CS Rapid a anunţat, joi, într-un comunicat, că aceste investigaţii vizează aspecte legate de activităţi desfăşurate în trecut şi care nu implică actuala echipă de management. Clubul a precizat că activitatea sa continuă fără perturbări şi că oficialii colaborează total cu autorităţile pentru clarificarea situaţiei.

„CS Rapid functionează pe principii de transparenţă şi respectarea legii. În contextul percheziţiilor desfăşurate astăzi de către Direcţia Naţională Anticorupţie, conducerea Clubului Sportiv Rapid doreşte să clarifice că aceste investigaţii vizează aspecte legate de activităţi desfăşurate în trecut şi care nu implică actuala echipă de management.

CS Rapid se ghidează după principii solide de transparenţă, integritate şi respectarea legii. Colaborăm în totalitate cu autorităţile şi ne angajăm să susţinem orice acţiuni care contribuie la clarificarea situaţiei. Activitatea noastră continuă fără perturbări, concentrată pe atingerea obiectivelor sportive şi consolidarea clubului ca un pilon al sportului românesc.

Reiterăm că întreaga activitate a clubului se desfăşoară în conformitate cu valorile pe care le promovăm: corectitudine, profesionalism şi dedicaţie faţă de sport şi comunitate. CS Rapid rămâne un model de inspiraţie pentru tinerele generaţii şi continuă să se concentreze pe performanţele sportive şi pe sprijinirea echipelor noastre”, a transmis clubul sportiv.

Editor : B.E.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Ce au găsit polițiștii la perchezițiile efectuate pentru destructurarea unui grup infracțional specializat în trafic de migranți

Percheziții de amploare la hackeri care au înșelat sute de oameni prin anunțuri false. Prejudiciul depășește 100 milioane de euro

Rețea de trafic de migranți, destructurată. Aproape 70 de percheziţii în București și 12 județe din țară

Partenerii noștri