Poezia de dragoste dedicată de Irina Tănase lui Liviu Dragnea: „Te voi iubi în moarte şi mai tare”
Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, i-a dedicat, luni, pe Instagram, în ziua în care fostul președinte al PSD împlinește 57 de ani, o poezie de dragoste aparținând scriitoarei britanice Elizabeth Barrett Browning, dedicată soțului acesteia, poetul Robert Browning.
„Cum te iubesc? Să-ncerc o-nşiruire.
Adânc şi larg şi-nalt, atât cât poate
Atinge al meu suflet când străbate
Spre graţie, spre tot, spre nesfârşire.
Şi te iubesc cu zilnică iubire,
În paşnic fel, în zori, pe scăpătate –
Şi slobod, cum te lupţi pentru dreptate,
Curat, aşa cum fugi de linguşire.
Şi te iubesc cu patimă avută
În vechi dureri şi cu credinţa care
Părea, cu sfinţi copilareşti, pierdută.
Şi te iubesc cu zâmbet, plâns, suflare,
Cu viaţa mea! – şi Domnul de-mi ajută
Te voi iubi în moarte şi mai tare”
Liviu Dragnea este încarcerat la Penitenciarul Rahova după condamnarea la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman, pe 27 mai, la o zi după alegerile europarlamentare.
Săptămâna trecută, Liviu Dragnea a avut câteva ore de speranță că va ieși din închisoare măcar o zi. El a solicitat și ar fi primit o zi de permisie, la începutul lunii noiembrie, însă directorul Penitenciarului Rahova i-a respins cererea.
Elizabeth Barrett Browning a fost o poetă britanică din epoca victoriană (6 martie 1806 – 29 iunie 1861). Ea a început să scrie la vârsta de 11 ani.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News