Live

Director de la Evidența Persoanelor, înregistrat cum amenință două persoane. „Sunt poliţist, la dracu'! Vreţi să vă rup picioarele?”

Data actualizării: Data publicării:
Chestorul Cătălin-Aurel Giulescu, directorul Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor din MAI. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Chestorul Cătălin-Aurel Giulescu, directorul Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor din MAI, este acuzat că a amenințat și a dat afară din sediul instituției două persoane care au solicitat urgentarea unei vize de flotant. Incidentul a fost înregistrat audio și publicat în mediul online. MAI a anunțat că a demarat verificări pentru clarificarea situației și că vor fi luate măsuri legale în funcție de rezultatele acestora, conform News.ro.

Chestorul Cătălin-Aurel Giulescu, directorul Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), este acuzat că a amenințat două persoane, în timp ce aceștia se aflau în sediul instituției pentru a solicita urgentarea vizei de flotant. Incidentul a avut loc duminică, la biroul unde se eliberează documentele de identitate.

Înregistrarea audio a fost publicată pe YouTube sub titlul „Chestorul de poliție Cătălin Aurel Giulescu amenință o femeie cu ruperea picioarelor”.

Pe înregistrare, se aude cum Giulescu, după ce le cere celor două persoane să părăsească instituția, le amenință spunând: „Vreți să vă rup picioarele? Ieșiți afară! Acum!”

„Nu vă ascult nimic! Aţi avut 90 de zile la dispoziţie, vă rog să părăsiţi instituţia! Eu sunt directorul general, puteţi să anunţaţi pe cine doriţi! Acum părăsiţi instituţia! Vă rog! Sunt chestor de poliţie, vă invit să părăsiţi instituţia! Stimate domn, vă invit să părăsiţi instituţia!”, îi spune aceasta bărbatului, continuând „nu mai am timp! Oameni buni, sunt poliţist, la dracu, vă bateţi joc de mine? Vreţi să vă rup picioarele? Ieşiţi afară! Acum! Ce-i aici? Ieşiţi afară!”.

La protestele persoanei vizate, se aude o altă voce care îl invită pe bărbat afară: „Dacă te mai răsteşti la mine, te rog frumos, te invit afară! Hai!”.

Urmează, pe înregistrarea audio, un moment în care pare că bărbatul şi femeia care au realizat înregistrarea au fost daţi afară, cu recomandarea de a depune plângere la Secţia 21 Poliţie.

Pe înregistrare se mai aude cum alte persoane sunt chemate în sprijinul celor care îi dau afară pe bărbatul şi femeia care solicitaseră viza de flotant.

„Am rămas total șocată”

Femeia care a realizat înregistrarea a distribuit-o pe rețelele de socializare, povestește că a fost „total șocată” de atitudinea și comportamentul „domnului polițist”.

Nu e nevoie să câștige extremiștii ca să te amenințe un «domn» polițist că-ți «rupe picioarele» chiar în secţia de poliție dacă pui niște întrebări normale. Azi (duminică), chiar în București. Venisem la ora 18:00, conform indicațiilor, să-mi ridic cartea de identitate cu viza de flotant pe ea (cerere de urgență depusă la ora 13:00), iar Directorul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a MAI, chestorul de poliție Cătălin-Aurel Giulescu, ne-a primit și direct dat afară cu amenințări în fața subordonaților lui, și bineînțeles fără viza de flotant. Am rămas total șocată de o asemenea atitudine și postura în care am fost pusă. Sunt dezamăgită de toate instituțiile statului si mai ales, de cine le reprezintă.

MAI anunță că face verificări

În urma apariției acestei înregistrări în spațiul public, Ministerul Afacerilor Interne a transmis un punct de vedere în care anunța că au fost dispuse verificări pentru clarificarea situației de fapt. În funcție de rezultatele acestora, MAI va lua măsuri legale.

Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unei înregistrări audio având ca subiect dialogul purtat între un ofiţer al Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor şi două persoane, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus de îndată verificări pentru clarificarea situaţiei de fapt. În funcţie de rezultatul acestor verificări, vor fi luate măsuri legale . Conducerea MAI solicită fiecărui angajat, indiferent de structură sau funcţie, să adopte în relaţia cu cetăţenii o atitudine profesionistă, civilizată şi orientată spre găsirea soluţiilor rapide şi legale de rezolvare a oricărei probleme. 

Editor : Ș.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Probleme legate de votare. Raportul MAI: 162 de sesizări privind contravenţii sau infracţiuni în legătură cu alegerile parlamentare

Putin amenință să lovească Kievul cu rachete Oreșnik, „apoi face glume sovietice”: „Astăzi, în cursul zilei, totul este posibil”

Analiză a Institutului Robert Lansing: „Prin amenințările sale nucleare, Moscova încearcă să repare greșelile Războiului Rece”

Forțele americane confirmă prezența unor drone neidentificate aproape de baze aeriene din Anglia: „Luăm ameninţările în serios”

Partenerii noștri