Live

„De la vaccin la voturi”. Companie rusă, implicată în alegerile din România – investigație Financial Times

Liliana Ruse Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

O rețea de influență rusă activă în Franța și Germania în timpul pandemiei de Covid-19 a fost folosită înainte de alegerile recent anulate din România, potrivit unor documente obținute de Financial Times.

Este vorba despre AdNow, o firmă de publicitate online, fondată în 2014 de cetățeni ruși. Firma a avut cu sediul inițial în Moscova și și-a deschis ulterior o filială în Londra. AdNow a fost implicată într-o campanie de discreditare a vaccinurilor anti-covid occidentale, în perioada în care Rusia lansase propriul vaccin – Sputnik. Compania, care s-a mutat acum în Bulgaria, a fost implicată în campanii publicitare din România și Bulgaria, scrie FT.

Petko Petkov, expert la grupul de securitate de la BG Elves din Bulgaria, a analizat software-ul AdNow și a concluzionat că utilizează o operațiune avansată de profilare care colectează informații despre utilizatori pentru a le exploata în scopuri politice, adică un mecanism de inginerie socială, bazat pe emoții.

Documentele obținute de Financial Times arată că, deși a avut multiple schimbări de proprietate, AdNow are legături cu cercuri proruse și de extremă dreaptă din România, “jucând un rol semnificativ în promovarea mesajelor antivaccin, mistice și ultranaționaliste ale lui Georgescu”.

Operațiunea principală AdNow din Rusia a fost vândută anul trecut și este acum deținută și operată de un bărbat georgian pe nume Giorgi Abuladze, care a stabilit sediul companiei la Plovdiv, alături de alte peste 50 de companii pe care le deține. Datele colectate de BG Elves arată că un număr mare de angajați AdNow sunt ruși, mulți locuind în Novosibirsk, locul de naștere al Yuliei Serebryanskaya (cea care a lucrat în campaniile lui Vladimir Putin și Dimitri Medvedev și a fost director de comunicare al partidului Rusia Unită), dar și în alte orașe din Rusia. Abuladze a negat acuzațiile de propagandă rusă și a declarat că a colaborat cu autoritățile bulgare în anchetă.

Financial Time mai precizează că AdNow a fost implicată anterior într-un scandal legat de campania antivaccin orchestrat de o companie numită Fazze, care a abordat influențatori din Franța și Germania pentru a răspândi știri false despre vaccinurile occidentale. Fazze a folosit serverele și adresa AdNow din Londra, deși reprezentanții AdNow au susținut că nu au avut nicio legătură directă cu această campanie.

Autoritățile din România au anulat primul tur al alegerilor prezidențiale, invocând influența Rusiei în campania electorală. Până acum, nu au fost oferite noi date concrete despre despre interferența Moscovei în scrutinul prezidențial.

Citește și: Rețeaua de propagandiști ruși din Londra și legăturile cu promovarea lui Călin Georgescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia a atacat Ucraina cu zeci de rachete și sute de drone, în dimineața de Crăciun. Zelenski: Ce poate fi mai inuman?

Clasamentul FIFA la sfârșitul lui 2024. Pe ce loc se află România după parcursul din ultimele luni

Rămășițele unui pui de mamut, vechi de 50.000 de ani, sunt expuse în Rusia

Atac rusesc cu rachete asupra orașului Krivoi Rog. Cel puțin un mort și mai mulți răniți

Partenerii noștri