Live

Cele mai bune vinuri românești pentru 2019. Producătorul care s-a situat pe primul loc

Data publicării:

Gault&Millau a lansat prima ediție a ghidului dedicată vinurilor românești.

Ghidul Gault&Millau de vinuri românești 2019 include 152 de vinuri de la 63 de crame.

Cel mai mare scor al unui vin românesc in clasamentul Gault&Millau este de 94 de puncte din 100, pentru Smerenie 2016 de la crama Oprișor, care a primit și premiul pentru Cel mai bun vin roșu.

22 de vinuri românești au obținut un scor de +90 de puncte, printre care vinuri roșii, albe, rosé și dulci, realizate din soiuri internaționale, dar și autohtone, se menționează într-un comunicat de presă remis de Gault&Millau.

Această performanță demonstrează diversitatea și complexitatea pieței, calitatea vinului local și competitivitatea acestuia. „Vinul românesc are un potențial în care credem și acesta este motivul pentru care am lansat ghidul de vinuri Gault&Millau pe plan local. Principiile de la care am pornit sunt transparente și clare, dezvoltate în cei peste 30 de ani de experiență a rețelei Gault&Millau în acest domeniu: expertiză independentă, neutralitate față de interesele comerciale ale pieței, abordare constructivă, șanse în procesul de evaluare pentru toți producătorii, indiferent de dimensiunea acestora. Pasul următor după lansare este de a promova vinurile românești selectate în ghid și producătorii acestora atât în România cât și la nivel international”, declară Raluca Hrițcu și Ștefan Mortici, co-CEO Gault&Millau România.

Vinurile din ediția 2019 a ghidului Gault&Millau România au fost evaluate de o echipă de 3 experți internaționali care dețin cele mai înalte certificări posibile în domeniul oenologic: Ana Săpungiu (Master of Wine), Caroline Gilby (Master of Wine) și Isa Bal (Master Sommelier). Cei trei evaluatori au contribuit cu perspective complementare, rezultate din parcursuri profesionale respectate în industrie dar și cu o cunoaștere aprofundată a pieței locale, care le-a permis o poziționare în contextul internațional a vinurilor locale.

Cea mai importantă concluzie a acestei prime ediții a ghidului este că soiurile locale reprezintă șansa României la un loc important pe scena globală a pieței de vinuri, fie ca este vorba despre Fetească Neagră sau Albă, Negru de Drăgășani, sau unele mai puțin cunoscute precum Zghihara de Huși.

În perioada imediat următoare, ghidul Gault&Millau de vinuri românești va fi lansat la Paris pe 8 decembrie și prezentat la Bordeaux în februarie 2019 la Cité du Vin, unul din cele mai importante târguri de vin din lume, ambele proiecte desfășurându-se în cadrul Saison France-Roumanie.

Ghidul va fi promovat în toată rețeaua Gault&Millau, atât în Europa cât și în spațiul extra-european (Australia, Canada, Japonia) prin evenimente, articole despre vinurile selectate și interviuri cu producătorii români. Prin lansarea ghidului de vinuri românești Gault&Millau, România se alătură unei tradiții impresionante, fie că este vorba despre Franța (1984- primul ghid Gault&Millau de vinuri; 2013 – primul ghid Gault&Millau de șampanii), Germania (care în 2018 a aniversat 25 de ediții anuale ale ghidului Gault&Millau de vinuri) sau Austria.

În 2019 Gault&Millau va lansa ghidul de vinuri în două dintre cele mai dinamice țări în piața globală de vinuri: Australia și Georgia. Ghidul Gault&Millau de vinuri românești va putea fi achiziționat din rețeaua clasică de distribuție a presei și din lanțuri de librării la prețul de 49 de lei.

Gault&Millau este primul ghid internațional gastronomic care a intrat pe piața românească. Ghidul a fost publicat mai întâi în Franța acum 50 de ani de doi jurnaliști pasionați - Henri Gault și Christian Millau - și s-a făcut cunoscut prin susținerea reprezentanților noii bucătării franceze precum Paul Bocuse sau frații TroisGros. În timp, ghidul a cunoscut un success internațional, Gault&Millau fiind acum prezent în peste 30 de țări și 6 continente.

În România, Gault&Millau a publicat în mai 2018 primul ghid local gastronomic – o selecție de 141 restaurante și localuri POP din București și alte cinci orașe din țară. Atât ghidul, cât și premiile anunțate la gala de lansare a acestuia au devenit o referință pentru piața de gastronomie locală.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

China a devenit a doua piață de export pentru vinurile românești

Vinurile românești, în drum spre Hong Kong

Liviu Dragnea vrea să promoveze vinurile româneşti la Hong Kong

Partenerii noștri