Live

Ce planuri de extindere a spaţiului verde există în Bucureşti, în 2023. Proiectele fiecărui sector

Data publicării:
Primăriile de sector din Bucureşti plănuiesc plantarea de flori şi arbori pe spaţiile verzi din Capitală, în 2023. Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Primăriile de sector din Bucureşti îşi propun să crească suprafaţa spaţiilor verzi, în 2023, prin reabilitarea parcurilor, plantarea de arbori şi identificarea de terenuri care pot fi transformate în piaţete urbane, informează Agerpres.

Sectorul 1 - plantări de flori şi arbori

Primăria Sectorului 1 intenţionează să continue programul de amenajare şi reamenajare a spaţiilor verzi de care se ocupă, folosind material dendrologic şi dendrofloricol. Administraţia Domeniului Public Sector 1 administrează 1.723.907 de metri pătraţi de spaţii verzi. În Sectorul 1, marile parcuri, cum sunt Herăstrău şi Cişmigiu, sunt în grija Municipalităţii, prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement.

Sectorul 2 - planuri pentru plantarea a 5.000 de copaci

Autoritatea locală are de gând să crească numărul copacilor plantaţi de la 3.000 anul trecut la 5.000 în 2023. La fiecare proiect de reconfigurare stradală, Primăria Sectorului 2 are în vedere propuneri pentru crearea de noi alveole pentru arbori şi zone generoase alocate pentru spaţii verzi - scuaruri, fâşii verzi şi altele.

Un alt proiect este finalizarea ecologizării salbei de lacuri în 2023.

Alte planuri ale autorităţii locale vizează reabilitarea Parcului Plumbuita şi a Parcului Naţional, reamenajarea Insulei Plumbuita, recuperarea parcurilor dezmembrate Plumbuita - 4,1 hectare, Moroieni (în cartierul Creangă) - 1,2 hectare, a altor terenuri mici pentru părculeţe sau locuri de joacă în cartierele cu deficit.

Primăria Sectorului 2 are în vedere să înfiinţeze locuri de joacă şi relaxare noi în zonele în care acestea lipsesc (de exemplu: Luntrei, Colentina nr. 19, Mihai Bravu, Chiristigii, strada Medic Zlătescu), să refacă spaţiile verzi pe şoseaua Iancului-Pantelimon, în zona Moisil -Tuzla, Mihai Bravu-Avrig, Costache Conache şi altele, să crească ritmul de amenajare a spaţiilor verzi adiacente zonelor rezidenţiale.

Suprafaţa spaţiilor verzi administrate de autoritatea locală este de aproximativ 210 hectare.

Sectorul 3 - planuri pentru plantarea a 10.000 de arbori

Primăria Sectorului 3 a precizat că plantează peste 10.000 de copaci anual şi îşi propune să continue să împădurească această zonă administrativ-teritorială.

Sectorul 4 - se amenajează un parc nou

Primăria Sectorului 4 are în plan să amenajeaze noul parc Tudor Arghezi, cu o suprafaţă totală de 30.000 de metri pătraţi, dintre care o zonă de 10.000 de metri pătraţi va fi dedicată spaţiului verde.

Suprafaţa totală de spaţiu verde din Sectorul 4 este de 2.056.695 de metri pătraţi. Aceasta reprezintă spaţiile verzi din parcuri, din jurul blocurilor de locuinţe, zone urbane, unităţi de învăţământ şi creşe.

Sectorul 5 - se plantează arbori în aliniamentele stradale

Primăria Sectorului 5 are în derulare un program de reamenajare a spaţiilor verzi şi amenajarea de noi astfel de perimetre.

De asemenea, prin Direcţia de Administrare a Domeniului Public, Serviciul Spaţii Verzi are un alt program, de plantare de arbori tineri în aliniamente stradale, locuri de joacă şi grădini publice în viitorul apropiat.

Suprafaţa totală a spaţiilor verzi din sector este de 829.898,93 de metri pătraţi. Din aceasta, 245.365,93 de metri pătraţi reprezintă spaţiu verde amenajat.

Sectorul 6 - se identifică potenţiale spaţii de amenajat

Primăria Sectorului 6 spune că identifică în teren, constant, noi spaţii cu potenţial de a fi transformate în piaţete urbane. Majoritatea acestora se află într-o stare avansată de degradare sau sunt spaţii reziduale.

Acestea sunt analizate şi bugetate pentru a fi amenajate ca piaţete urbane. La vegetaţia existentă, sănătoasă se adaugă material vegetal şi mobilier urban.

Suprafaţa spaţiilor verzi pe care Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 le are în întreţinere este de aproximativ 208 hectare.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicușor Dan: Aleile și scările din Parcul Tineretului sunt refăcute și modernizate

Primăria Sectorului 3: Copacul care a rănit în cădere o femeie din Parcul IOR era verde

Nicuşor Dan: Parcurile pe care PMB le administrează vor arăta mai bine vara aceasta

Nicușor Dan: În București trebuie să facem ce n-am făcut 20 de ani și să nu punem blocuri între blocuri

Partenerii noștri