Galerie Foto Cazinoul din Constanța este la „un pas de redeschidere”. Cum arată interiorul clădirii după renovare
Cazinoul din Constanţa este la „un pas de redeschidere”, a anunţat, miercuri, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, care a transmis că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emblematică a României.
„Lucrările au fost demarate în 2020, implementate şi desăvârşite de fiecare Guvern care a urmat, inclusiv în primul meu mandat de ministru al Dezvoltării, iar acum vor fi finalizate. Este o investiţie importantă, derulată cu atenţie la detalii, care înfăptuieşte cooperarea, indiferent de culoarea politică, pentru binele României”, a transmis ministrul pe pagina de Facebook.
Reabilitarea cazinoului a fost finanţată din bugetul de stat, implementată de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii, iar finalizarea procesului de recepţie este estimată pentru prima jumătate a lunii februarie, după verificarea lucrărilor executate, testarea instalaţiilor refăcute, precum şi pregătirea personalului care va asigura mentenanţa clădirii şi a sistemelor tehnice.
„Redăm Cazinoul Constanței și României în toată splendoarea ei de la începutul secolului XX,” a adăugat ministrul.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News