Live

Cale ferată din Valea Jiului, vândută la prețul unui apartament din București. „Efectiv, se aruncă la fier vechi”

Data publicării:
Pentru aproape 6 kilometri și mai multe poduri feroviare, s-au plătit 90.000 de euro. Foto: Digi24

O cale ferată din Valea Jiului a fost vândută la licitație la prețul unui apartament din București. Pentru aproape 6 kilometri și mai multe poduri feroviare, s-au plătit 90.000 de euro. Vorbim despre linia de tren pe care se transporta cărbunele la Termocentrala Paroșeni și care face legătura între orașele Lupeni și Uricani. Digi24 a cerut un punct de vedere de la firma care a câștigat licitația, însă nu am primit niciun răspuns.

Fostul proprietar al căii ferate, Complexul Energetic Hunedoara, a intrat în faliment și a dat în plată bunurile către societatea nou creată, Complexul Energetic Valea Jiului. Doar că un tronson de șine de tren, cu tot cu podurile feroviare, a rămas pe vechea firmă. Pentru că compania CFR nu a fost interesată, Complexul Energetic Hunedoara le-a scos la licitație. Au fost cumpărate de o firmă din Târgu Jiu, cu o sumă derizorie. Ar fi apărut, însă, o problemă.

Emil Gros, executor judiciar Complexul Energetic Hunedoara: S-a constituit la nivelul Complexului Energetic Hunedoara o comisie pentru a se vedea cu exactitate acele poduri dacă se valorifică, dacă au făcut parte, câte. Deci nu se știe exact ce s-a scos la licitatie. Ba se știe ce s-a scos la licitație, dar acum au apărut tot felul de discuții.

-Când s-a scos la licitație nu au fost curpinse și podurile, sau cum?

-Ba da, ba da, sunt. Două poduri sunt.

-Sunt mai mult de două?

-Sunt patru poduri în realitate.

În această situație, experții în domeniu consideră că statul ar trebui să ia măsuri.

Rodrigo Maxim, Președintele Federației Sindicatelelor Transportatorilor Feroviari din România: Efectiv se aruncă calea ferată la fier vechi. Nu putem accepta așa ceva. Statul român ar trebui să intervină imediat.

Autoritățile locale s-au declarat uimite de rezultatul licitației.

Lucian Resmeriță, primar Lupeni: A fost un șoc și pentru noi, și pentru echipa tehnică și, în mod deosebit, pentru cetățeni. Suma e undeva la 90.000 de euro. Calea ferată din Valea Jiului valorează după unele insituții cât un apartament cu două camere în București. Ar trebui să se găsească variante mai benefice pentru comunitate, decât aceea de a distruge.

Localnicii cred că linia ferată nu trebuia vândută, cel puțin nu la un asemenea preț.

-Nu cred că au făcut o treabă calumea, nu trebuia. Nu știu dacă prețul e destul de bun.

-Părerea mea e că nu trebuia să se întâmple așa ceva. Eu cred că cu siguranță s-ar fi găsit alte întrebuințări.

-Încet, încet, se duc toate. Au demontat funicularul, iară la licitație, l-au dărâmat tot, că fac ecologizare. Am fost pe sus, pe acolo să vedeți, e dezastru.

Am cerut un punct de vedere de la firma care a câștigat licitația, însă nu am primit un răspuns până la ora difuzării acestui material. Administratorul firmei a informat deja primăria Lupeni de la începutul lunii că vine să demonteze atât calea ferată, cât și podurile.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Viral instant! Culturista pe care nimeni nu o crede că nu-și editează pozele: ”Am spus DA”. Imediat, a întors palma

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia şi Coreea de Nord au redeschis calea ferată dintre cele două țări, închisă în 2020. „În total, au fost doi pasageri ruşi”

Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat de 790 milioane euro pentru închiderea minelor de cărbune din Valea Jiului

Un cimitir sarmatic vechi de 1.900 de ani și locuințe de lut, descoperite pe șantierul Lotului 4 al căii ferate Timișoara – Arad

Traseul pe care trenurile vor putea circula cu 176 km/h. CFR face teste

Partenerii noștri