Live

Bebelușii „cyborg”. Particule de microplastic suficient de mici pentru a intra în sânge au fost descoperite în placenta unor feți

Data publicării:
Ilustrație: Getty Images

Cercetătorii și medicii sunt îngrijorați de un nou fenomen descoperit la câteva femei însărcinate – particule de microplastic au fost descoperite în placentele copiilor lor, relatează The Guardian.

Este încă necunoscut dacă sănătatea feților este afectată în vreun fel de prezența acestor particule, însă cercetătorii spun că ele ar putea transporta chimicale la nivelul sistemului imun al copiilor care să cauzeze vătămări pe termen lung. Particulele ar fi ajuns la nivelul placentei după ce au intrat în organismul mamei prin respirație sau consum de alimente.

„Este ca și cum am avea un bebeluș cyborg – nu mai este compus doar din celule biologice umane, ci dintr-o combinație de material biologic și entități anorganice”, a declarat Antonio Ragusa, directorul secției de obstetrică și ginecologie de la spitalul San Giovanni Calibita Fatebenegratelli din Roma.

Particule de microplastic au fost descoperite în placentele a patru mame sănătoase, ale căror nașteri și sarcini au decurs fără probleme. Particulele de microplastic au fost detecte pe exterioriul și interioriul placentei, dar și în membrana în interioriul căreia se dezvoltă fătul.

Doar 4% din fiecare placentă a fost studiată, însă, ceea ce sugerează că dacă întreg țesutul ar fi analizat, cantitatea descoperită, proporțional, ar fi chiar mai mare. Toate particulele analizate erau colorate, ceea ce sugerează că ele au provenit de la ambalaje, vopseluri, cosmetice sau produse de igienă personală. Particulele erau suficient de mici, în jur de 10 microni (0,01 milimetri), pentru a putea fi preluate de sânge.

Cercetarea a fost publicată în jurnalul științific „Environment International”. Cercetătorii concluzionează că „datorită rolului crucial al placentei în dezvoltarea fătului și rolul său ca interfață cu mediul extern, prezența particulelor de plastic, potențial dăunătoare, este o problemă care ne îngrijorează. Mai multe studii trebuie realizate pentru a evalua dacă prezența microplasticului declanșează un răspuns imun care să ducă la eliberarea de elemente chimice care să cauzeze vătămări”.

Un posibil efect al „poluării” placentei cu plastic ar fi afectarea capacității de creștere a copilului.

Poluarea cu microplastic afectează toată planeta, astfel de particule fiind descoperite peste tot, de la vârful Everest și până la cea mai adâncă parte cunoscută a oceanelor. Oamenii deja consumă astfel de mici particule prin consumul de apă și alimente și prin respirație.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Atlantida lui Stalin”, uluitorul oraș plutitor din mijlocul Mării Caspice care riscă să producă un dezastru ecologic de proporții

Efectele crizei climatice în Japonia: pentru prima dată în 130 de ani Muntele Fuji a rămas fără zăpadă la finalul lunii octombrie

România, în fața crizei climatice. „Vom avea mai multe decese și pierderi economice mai mari”. Care sunt provocările majore

Cel mai mare lac de pe planetă este într-un declin „catastrofal”: Un dezastru uriaș „despre care aproape nimeni nu știe”

Partenerii noștri