Live

Autoritățile ruse au ordonat oficialilor și oamenilor de afaceri să șteargă corespondența „sensibilă” din Telegram 

Data actualizării: Data publicării:
Potrivit surselor publicației, un astfel de ordin a fost primit de angajați ai unor agenții de aplicare a legii, administrația prezidențială și guvernul rus, precum și angajați de rang înalt ai Ministerului rus al Apărării. Foto: Profimedia

Canalul rus Telegram Baza, apropiat de forțele de securitate, a raportat în după-amiaza zilei de 25 august că autoritățile le-au dat instrucțiuni oficialilor și unor mari oameni de afaceri să șteargă corespondența oficială din Telegram după ce fondatorul Telegramului, Pavel Durov, a fost reținut în Franța, relatează Meduza.

Potrivit surselor publicației, un astfel de ordin a fost primit de angajați ai unor agenții de aplicare a legii, administrația prezidențială și guvernul rus, precum și angajați de rang înalt ai Ministerului rus al Apărării.

Totodată, unii oficiali intervievați de Baza au raportat că nu li s-a cerut să șteargă corespondența din Telegram. Interlocutorii publicației au adăugat că se așteaptă la astfel de instrucțiuni în perioada 26-27 august.

În același timp, propagandista rusă Margarita Simonian a scris într-un mesaj pe Telegram că „toți cei care sunt obișnuiți să folosească aplicația pentru conversații/corespondență sensibile ar trebui să ștergă această corespondență chiar acum”.

Pavel Durov a fost reținut pe 24 august pe aeroportul din Paris, unde a ajuns cu un avion privat. Mandatul de arestare a fost emis de poliția judiciară franceză pe baza unei „anchete preliminare”. Potrivit postului TV TF1, Durov ar putea fi acuzat de infracțiuni grave din cauza faptului că în aplicația Telegram conținutul nu este moderat, iar administratorii rețelei refuză să coopereze cu autoritățile.

Se pare că cea mai mare temere a Kremlinului este teama că Durov va oferi chei de criptare serviciilor de informații occidentale, care, în opinia lor, ar putea lovi armata rusă, deoarece mesagerul este folosit activ pe front.

Citește și

Arestarea lui Pavel Durov este un atac la adresa democrației, spun rușii, deși chiar ei au încercat să închidă serviciul Telegram

Editor : S.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce spune NATO despre noua rachetă folosită de Rusia în Ucraina

Atacuri ruseşti asupra unor substaţii ale centralelor nucleare. „Riscul unor accidente este incredibil de mare”

Momentul în care Ucraina a atacat cu drone fabrica de maioneză EFKO din Belgorod. Care e semnificația acestei acțiuni militare

Deputații ruși au aprobat o creștere impresionantă a cheltuielilor militare anul viitor. Care este procentul alocării

Partenerii noștri