Au început lucrările de reabilitare a 210 kilometri din reţeaua de termoficare a Bucureștiului. Termenul de finalizare este 2026
Lucrările de reabilitare a 210 kilometri din rețeaua de termoficare a Bucureștiului au început de marți, în prezența primarului Nicușor Dan, valoarea proiectului fiind de 360 de milioane de euro, dintre care 260 din fonduri europene.
Primarul general Nicuşor Dan a fost prezent la şantierul deschis la Poarta Faur 4. El a precizat că în acest fel se dă startul „marilor lucrări” de termoficare din Capitală.
Nicușor Dan a precizat că 260 de milioane de euro pentru finanțarea proiectului au fost asigurate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare și din contribuția statului, în timp ce alte 100 de milioane de euro vor fi asigurate de către Municipalitate, care intenţionează să obţină aceşti bani din împrumuturi.
Primarul a amintit că la începutul lunii noiembrie 2022 au fost încheiate contracte cu cinci firme în vederea reabilitării a 210 kilometri de reţea de termoficare, repartizaţi în cinci loturi. Aceşti 210 kilometri au fost împărţiţi în 25 de loturi mai mici (cu lungimi de 2-12 kilometri). Compania Termoenergetica a selectat 12 dintre aceste loturi, care totalizează 90 de kilometri şi care necesită intervenţii mai rapide. Primăria Capitalei intenţionează să finalizeze lucrările la aceste 12 loturi până la finele anului 2024.
„Pentru moment s-au semnat ordinele de începere pentru două din cele 12 loturi. Acesta (de la Poarta Faur, n.r.) este al doilea. Începând de săptămâna viitoare - cam două pe săptămână - vor fi emise autorizaţii de construire. După ce se emit autorizaţiile de construire se dă ordinul de începere, cam la două săptămâni. Deci toate aceste loturi vor începe efectiv în teren să funcţioneze în acest an şi toate vor fi finalizate până la sfârşitul anului viitor”, a spus Nicuşor Dan, informează Agerpres.
Lotul început marţi are o lungime de 6 kilometri, dintre care 4 kilometri de conductă magistrală, iar 2 kilometri reprezintă racorduri. Termenul de realizare a lucrărilor este 12 luni, iar valoarea acestora este 30 de milioane de lei plus TVA.
Întrebat dacă există şanse ca măcar un lot al lucrărilor să fie finalizat până la sfârşitul acestui an, astfel încât să nu se piardă finanţarea europeană, Nicuşor Dan a răspuns afirmativ.
„Da, sunt 100% că asta se va întâmpla. Este un lot în zona de vest, care are doar 2 kilometri şi o să înceapă curând şi acela va fi finalizat, fără îndoială, în acest an. (...) Noi aveam începute pe fonduri municipale alte şapte obiective (de reabilitare a reţelei de termoficare, n.r.). Am avut două runde de consultări cu constructorii, care nu aveau deloc încredere că Primăria va putea vreodată să plătească la timp lucrările. Am deblocat mai întâi acele lucrări şi, după asta, am scos în achiziţie publică aceste lucrări mari, de 360 de milioane de euro. Achiziţia publică a durat, cum durează... E foarte bine că suntem azi aici”, a spus edilul general.
Nicuşor Dan a mai precizat că în 2023 vor fi deschise simultan cele 12 şantiere, pe parcursul a două-trei luni. Cei 210 kilometri, conform contractelor, urmează să fie reabilitaţi în decurs de patru ani de la momentul semnării, adică în noiembrie 2026.
„Din momentul semnării contractului şi până acum s-au luat autorizaţiile pentru începerea lucrărilor şi s-a făcut proiectarea. (...) Cei 90 de kilometri vor fi făcuţi în paralel cu alţi, sperăm noi, de ordinul 40 de kilometri. În momentul de faţă noi suntem la 150 kilometri modernizaţi din 1.000. La sfârşitul lui 2024 vom fi la 300 din 1.000”, a spus el.
Reprezentanţii companiei care au deschis şantierul de la Poarta Faur au declarat că pe parcursul lucrărilor vor exista provizorate pentru asigurarea furnizării apei calde. Acestea vor fi realizate suprateran, în paralel cu reţelele existente.
„Am agreat împreună cu Comisia de Circulaţie şi cu Brigada de Poliţie Rutieră să minimizăm impactul, să lucrăm pe tronsoane, astfel încât să nu afectăm traficul”, au precizat aceştia.
Pe de altă parte, directorul general adjunct al companiei Termoenergetica, Adrian Ioaniţoaei, a precizat că în ultima perioadă s-au redus pierderile din reţeaua de termoficare.
„Pierderile sunt în jur de 2.200 - 2.300 de tone pe oră în sezonul rece. Acum suntem undeva la 1.500. De exemplu, acum, săptămânile astea, în jur de 1.500-1.600 de tone pe oră. Debitul nu e aşa de mare (în sezonul cald, n.r.), dar ţeava e aceeaşi, găurile sunt aceleaşi, numai că şi reparăm multe tronsoane. Am intervenit chiar pe multe tronsoane şi din cauza asta s-au şi redus”, a spus el.
Editor : D.R.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News