Live

Zelenski spune că Putin l-a ucis pe Prigojin, iar asta arată „că este slab”

Data publicării:
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Foto: Captură video YouTube

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat, vineri, că liderul rus Vladimir Putin se află în spatele morţii şefului mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion luna trecută împreună cu principalii săi colaboratori, relatează Reuters.

Zelenski, care nu a furnizat nicio dovadă pentru a-şi susţine afirmaţia, a făcut comentariul în treacăt, la o conferinţă la Kiev, în timp ce i s-a pus o întrebare despre preşedintele rus.

„Faptul că l-a ucis pe Prigojin, cel puţin asta este informaţia pe care o avem cu toţii, nu de alt tip, asta vorbeşte şi despre raţionalitatea sa şi despre faptul că este slab”, a răspuns Zelenski, potrivit News.ro. 

Kremlinul a spus că vor fi investigate toate cauzele posibile ale prăbuşirii avionului în care a murit Prigojin, inclusiv posibilitatea unui joc murdar, dar a calificat drept „minciună absolută” sugestia că Putin ar fi ordonat moartea liderului Wagner, cândva un apropiat al său, şi a oamenilor săi.

Prigojin a condus în această vară o scurtă revoltă în Rusia, care a reprezentat cea mai mare provocare la adresa regimului lui Putin de când a ajuns la putere în 1999. Aceasta l-a determinat pe şeful Kremlinului să îi acuze pe autorii ei de „trădare” şi de „înjunghiere pe la spate”, iar trupele Wagner au fost exilate în Belarus, în virtutea unui acord care ar fi fost mediat de liderul de la Minsk, Aleksandr Lukaşenko.

Mulţi critici ai lui Putin au murit în circumstanţe neclare în timpul celor 23 de ani de când este putere sau au scăpat la limită de moarte.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Polonia investește o sumă uriașă pentru a crește producția de muniție

Prioritate: Donețk. Rușii avansează 9 kilometri pe săptămână în sudul Ucrainei, în ciuda pierderilor mari

O persoană care a răspândit în trecut propagandă rusă a stat lângă Mircea Geoană la un eveniment electoral

Ce își dorește, de fapt, Putin de la alegerile din SUA. Motivul pentru care Trump nu mai pare un pariu câștigător

Partenerii noștri