Vouchere sociale: Peste 150.000 de noi beneficiari. Când va fi virată a doua tranșă de 250 de lei
Cea de-a doua tranşă a cardurilor sociale are 150.000 de beneficiari în plus faţă de cei 2,48 milioane iniţiali, în urma actualizării listelor de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Aceştia vor primi cardurile până în 3 septembrie. În 8 septembrie toate cardurile valide vor fi alimentate cu a doua din cele 4 tranşe în valoare de câte 250 de lei.
În cursul acestei săptămâni, reprezentanţii Poştei Române se asigură că nu sunt beneficiari eligibili care să nu fi primit cardul, inclusiv cei care iniţial nu au fost găsiţi la domiciliu sau care nu au răspuns avizării. Persoanele care nu sunt sigure că se află pe lista beneficiarilor eligibili pot întreba la Ministerul Muncii în timp ce informaţiile referitoare la cardurile care nu au putut fi livrate pot fi solicitate Poştei Române, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
"După o primă etapă dificilă în care am reuşit să emitem şi distribuim carduri pentru aproximativ 2,5 milioane de beneficiari, suntem deja în pregătiri pentru cea de-a doua, pe care o vom finaliza în prima parte a lunii septembrie. Acum, cu siguranţă procedura este mult mai simplificată, pentru că alimentarea se face cursiv pentru toţi cei eligibili. La cei 2.480.613 de beneficiari din prima tranşă se adaugă alţi aproximativ 150.000 de români care vor avea parte de ajutor pentru alimente şi mese calde", a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
Cea de-a doua emisiune de carduri va include persoanele omise din listele iniţiale şi pe cele devenite eligibile începând cu 1 iulie 2022.
Listele cu beneficiarii vor fi actualizate de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale până la sfârşitul acestei săptămâni, incluzând noii beneficiari şi vor fi verificate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, conform prevederilor din OUG nr. 63/2022, în cursul săptămânii viitoare.
Emiterea noilor carduri este planificată să se finalizeze în data de 22 august, iar livrarea prin Poşta Română către beneficiari urmează să aibă loc până la 3 septembrie. Sprijinul pentru alimente şi mese calde aferent tranşei a doua va ajunge către toţi beneficiarii până la 8 septembrie, precizează MIPE.
Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranşa a patra este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023.
Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoţite de scrisori care conţin instrucţiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile şi un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.
Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepţionale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredinţa tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.
Pentru a putea afla soldul curent / suma disponibilă pe card şi pentru alte informaţii beneficiarii sunt rugaţi să apeleze Serviciul Clienţi al emitentului.
Categoriile de persoane care primesc voucherele sociale sunt următoarele: pensionarii din sistemul public de pensii ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News