Live

VIDEO Incendiul de la mansarda sediului Arhiepiscopiei Tomisului a fost lichidat. Au ars bunuri personale ale preoților și călugărilor

Data actualizării: Data publicării:
Un incendiu întețit de vânt s-a produs la sediul Arhiepiscopiei Tomisului, sâmbătă, 15 octombrie 2022 Foto: captură video Digi24

Incendiul izbucnit la mansarda Arhiepiscopiei Tomisului a fost localizat după miezul nopţii, el manifestându-se pe o suprafaţă de aproximativ 800 de metri pătraţi, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea". Nu au fost înregistrate victime.

ACTUALIZARE DUMINICĂ, ORA 08.00 La locul producerii incendiului au fost mobilizate, în jurul orei 22,00, mai multe echipaje, cu peste 70 de pompieri, dispozitivul de intervenţie fiind suplimentat cu patru autospeciale de pompieri din judeţele Tulcea şi Ialomiţa.

"Dificil este că acoperişul este din lemn, incendiul se manifestă doar la acoperiş. Nu este pericol de extindere la alte clădiri. Din fericire, nu au fost victime, nu au fost găsite persoane în interior şi nici nu au fost alte persoane care să necesite asistenţă medicală sau transport la spital", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU "Dobrogea", Răzvan Parconie

În mansarda cuprinsă de flăcări existau bunuri ale mai multor preoţi şi călugări.

"În principiu, la etajul mansardat nu existau mari bunuri. Clădirea este de patrimoniu, acolo existau mai multe bunuri personale ale preoţilor, călugărilor şi nu putem vorbi de mari bunuri administrative, dar sigur se va face o evaluare", a spus purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu.

ACTUALIZARE ORA 24:00 Mai multe bucăți din acoperiș au început să cadă și  inclusiv o turlă s-a prăbușit, după ce incendiul s-a extins pe o suprafață mai mare a mansardei, din cauza vântului.

În momentul izbucnirii incendiului, în Arhiepiscopie se aflau 15 călugări, care s-au autoevacuat. Sediul Arhiepiscopiei se află la câțiva metri de Catedrală, acolo unde la ora respectivă arhiepiscopul Teodosie ținea o slujbă, în prezența a circa 30 de persoane.

Clădirea este totodată și în apropierea unor blocuri de locuințe, iar oamenii s-au speriat.

„În primă fază, incendiul a părut să fie sub control”, a povestit unul dintre martorii oculari.

„În partea asta din față, focul s-a mai oprit, dar apoi s-a extins în spate”, a declarat o femeie.

„Flăcări foarte mari și ne-am speriat și am venit și noi jos”, a spus o localnică.

Inițial, pompierii care au sosit cu mai multe autospeciale au spus că au situația sub control, numai că vremea rea - la Constanța plouă, dar bate foarte tare vântul - a întețit flăcările și focul a cuprins apoi întreaga mansardă, transmite corespondentul Digi24. 

La fața locului au venit forțe suplimentare, inclusiv de la firme private și de la ISU Călărași și Ialomița.

Pompierii spun că reușesc să țină focul sub control, incendiul este localizat și probabil într-o oră sau două va fi lichidat. 


Știrea inițială:

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța au fost solicitați sâmbătă seara, în jurul orei 22 să intervină la un incendiu produs în zona Peninsulară, la sediul Arhiepiscopiei Tomisului.

Conform primelor date, incendiul se manifestă la mansarda sediului Arhiepiscopiei.

Editor : I.C | L.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Constanţa: Un bărbat de 69 de ani a fost găsit mort într-un cimitir

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

O femeie din județul Neamț a murit arsă de vie, după ce a uitat o lumânare aprinsă lângă pat

O bătrână din Satu Mare a fost salvată din incendiu după ce câinele vecinului a dat alarma

Partenerii noștri