VIDEO. Cum se circulă pe Autostrada Soarelui. Poliția supraveghează traficul cu elicopterul
Este aglomerație, sâmbătă dimineața, pe sensul către litoral al Autostrăzii București-Constanța, în condițiile în care se anunță un nou weekend plin în staținile de la Marea Neagră.
Poliția supraveghează traficul din elicopter.
Potrivit Centrului Infotrafic sâmbătă dimineața, pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, pe sensul către litoral valorile de trafic sunt intense, fără probleme majore de fluență, relatează Mediafax.
Polițiștii amintesc că prin staţia de taxare de la Fetești se poate trece liber, în ambele sensuri, cu obligativitatea ca taxa de pod să se plătească înainte sau ulterior trecerii, până a doua zi, la ora 24, la oricare dintre staţiile autorizate de distribuire a carburanţilor sau prin SMS.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News